Connect with us

EVENIMENT

Percheziţii în judeţul Teleorman, într-un dosar de furt. Prejudiciu de peste 12.000 lei

Publicat

mascati politisti perchezitii
Arhivă foto

Marți, polițiștii de la Secția 19 au efectuat două percheziții domiciliare în județul Teleorman într-un dosar penal legat de furt. Prejudiciul înregistrat în acest caz este de 12.365 de lei.

"La data de 3 iulie 2023, Secţia 19 Poliţie a fost sesizată de către administratorul unei societăţi comerciale, cu punct de lucru într-un complex comercial din Sectorul 5, cu privire la faptul că, la data de 29 iunie 2023, din interiorul magazinului ar fi fost sustras un lanţ din aur", informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB) transmis, marţi, AGERPRES.

Din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că fapta a fost comisă de către două persoane, o femeie şi un bărbat.

În urma efectuării percheziţiilor, a fost găsit şi ridicat lanţul pe care bănuiţii l-ar fi sustras.

Cercetările sunt continuate de către Secţia 19 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului Acţiuni Speciale din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Teleorman. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Scăpare de gaz într-un bloc din Ocna Mureș: 13 persoane s-au autoevacuat. Au intervenit pompierii

Publicat

incendiu la o locuință din ceru băcăinți. intervin pompierii din

Scăpare de gaz într-un bloc din Ocna Mureș: Secția de pompieri Aiud a intervenit pentru asigurarea măsurilor specifice, ca urmare a semnalării prin intermediul SNUAU 112 a unei scăpări de gaz pe casa scării unui bloc de locuințe din localitatea Ocna Mureș, situat pe strada Aleea Independenței.

În urma măsurătorilor efectuate de echipajele specializate ale operatorului de distribuție a gazelor, a fost confirmată prezența unei concentrații reduse de gaz metan pe casa scării,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Consiliul Județean Cluj dă start Programului de sterilizare și microcipare a câinilor cu stăpân. Subvenții de 500.000 lei

Publicat

caini e1753092985591.jpg






Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința deținătorilor și proprietarilor de câini din județul Cluj faptul că, începând cu ziua de duminică, 1 februarie 2026, vor putea depune cereri pentru obținerea subvenției în vederea sterilizării acestora.

Cererile se vor depune exclusiv online, prin intermediul platformei Consiliului Județean Cluj – Ghișeul Unic (https://public.cluj.archi/), secțiunea...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Ministrul Sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice” nu vor fi afectate la modul de finanțare

Publicat

ministrul sănătății: spitalele ce nu vor intra în categoria ”strategice”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fpcut precizări privind reclasificarea spitalelor. Potrivit acestuia, nu va avea un impact negativ asupra finanțării unităților sanitare care nu vor fi încadrate în categoria “strategice”.

“Ideea de reașezare și de reclasificare a spitalelor va merge înainte. Vom reduce de la opt categorii, câte avem acum, la patru, dintre care o categorie reprezintă categoria spitalelor strategice. Fac o mențiune importantă pentru cei care nu au...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România

Publicat

compania care deține brandurile albalact și zuzu are un nou

Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.

Erekle Gamkrelidze va administra toate afacerile Lactalis România, cu brandurile sale...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe