EVENIMENT
Percheziţii în Piatra-Neamț, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. Un suspect a fost reţinut
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ împreună cu procurorii DIICOT Neamţ au efectuat, marţi, două percheziţii, în municipiul Piatra-Neamţ şi în comuna Ştefan cel Mare, la locuinţele unor persoane bănuite de trafic şi deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc şi de mare risc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu, a declarat, miercuri, că în urma descinderilor au fost descoperite 12 plante cu aspect de canabis, cu masa brută totală de 135 de grame, un cântar electronic, 3 telefoane mobile şi 2 ţiple din aluminiu, susceptibile de a conţine substanţe cu efecte psihoactive.
„Din cercetări a reieşit că, în cursul anului 2020, persoanele bănuite ar fi procurat şi deţinut droguri de risc şi mare risc, pe care ulterior le-ar fi comercializat, în judeţul Neamţ. Trei persoane au fost conduse la sediul DIICOT – BT Neamţ, în vederea audierii. În baza probatoriului administrat, faţă de un bărbat de 37 de ani, din Piatra-Neamţ, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore”, a declarat Georgiana Moşu.
Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
În activităţi au fost angrenaţi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Neamţ şi jandarmi. Agerpres
EVENIMENT
Bărbat decedat într-un incendiu ce a cuprins o rulotă, la Craiva. Polițiștii cercetează cazul
Un bărbat și-a pierdut viața, în urma unui incendiu ce a cuprins o rulotă la Craiva, sat ce aparține de comuna Cricău.
Potrivit IPJ Alba, sâmbătă, 13 decembrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, în extravilanul localității Craiva, ar fi ars o rulotă, iar în interior ar fi o persoană carbonizată.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că, în interiorul rulotei se afla o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Atenție. Bicicletele și trotinetele electrice intră sub incidența RCA. Amenzi de până la 2.000 de lei pentru cei fără asigurare
Noile reguli privind asigurarea RCA au intrat oficial în vigoare de sâmbătă, 13 decembrie, iar modificările aduse legislației includ pentru prima dată bicicletele și trotinetele electrice.
Nerespectarea acestei obligații poate atrage amenzi cuprinse între 1.000 și 2.000 de lei, iar autoritățile au dreptul să rețină certificatul de înmatriculare sau de înregistrare al vehiculului.
RCA pentru biciclete și…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Urși la ”Spa”, în mijlocul pădurii. Imagini inedite surprinse în Parcul Natural Apuseni
Imagini inedite cu un ”spa” al urșilor în mijlocul unei păduri din Parcul Natural Apuseni au fost surprinse recent de o cameră de monitorizare a faunei. Aceasta a fost amplasată de specialiștii Romsilva din cadrul administrației parcului natural.
În imagini se văd doi urși care se scaldă într-o acumulare de apă în mijlocul pădurii.
Urșii au habitatul în pădurile întinse de munte și cele dese din zonele deluroase. În căutarea hranei, urșii fac deplasări…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Nou protest la Cluj-Napoca. Marș cu 2.000 de persoane, de susținere a independenței justiției
Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca va asigura, duminică seara, măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării unei manifestări publice de protest, organizată în municipiul Cluj-Napoca între orele 18.30 – 22.00, la care se estimează participarea a aproximativ 2.000 de persoane.
Protestul se va desfășura, inițial, în fața Curții de Apel Cluj, cu scopul susținerii independenței justiției, după…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




