EVENIMENT
Percheziţii în Râmnicu Vâlcea şi Sibiu într-un dosar de proxenetism
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat cinci percheziţii domiciliare în Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, într-o cauză vizând destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi lovire sau alte violenţe asupra unui membru de familie.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în vara anului 2019 a fost constituit un grup infracţional organizat, ai cărui membri au acţionat în mod coordonat în ceea ce priveşte recrutarea, determinarea şi înlesnirea practicării prostituţiei pe raza judeţelor Vâlcea şi Argeş a mai multor persoane de sex feminin majore şi minore.
Ca mod de operare, gruparea acţiona pe două paliere. Liderul şi un alt membru al grupării identificau persoanele cărora să le înlesnească practicarea prostituţiei, găseau şi închiriau locaţiile în care acestea erau exploatate, supravegheau victimele, mediau/rezolvau incidentele apărute şi colectau veniturile încasate din practicarea prostituţiei.
Membrii din cel de-al doilea palier recrutau clienţi, prin publicarea unor anunţuri pe site-uri de publicitate.
În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că membrii grupării au înlesnit practicarea prostituţiei a cinci persoane de sex feminin, trei dintre ele fiind minore (pe raza municipiilor Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Piteşti).
Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2 laptopuri, 6 telefoane mobile, 8 SIM-uri, 5 stick-uri, precum şi suma de 1.400 de euro şi 21.490 de lei.
Trei inculpaţi au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore şi vor fi duşi vineri la Tribunalul Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.
Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Situație inedită: O femeie din Alba, bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații. Bărbatul a insistat să fie evacuat din casă
O situație cel puțin inedită a avut loc recent pe rolul Judecătoriei Aiud. O femeie care a fost bătută de soț a vrut să renunțe la acuzații, dar bărbatul nu a fost de aceiași părere.
Mai exact în data de 29 ianuarie 2026, pe rolul Judecătoriei din Aiud s-a judecat un dosar de ordin de protecție. Pe de o parte s-a aflat o femeie care a alertat autortiățile după ce a fost bătută de soț. De partea opusă s-a aflat chiar soțul ei.
În fața instanței femeia a spus că a...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Revoltă pe str. Lotrului. Mașinile parcate aiurea blochează traficul. Locuitorii cer intervenția Poliției Locale Cluj
Tot mai mulți locuitori de pe strada Lotrului din Cluj-Napoca, riverani din zonă, sunt nemulțumiți de faptul că se parchează ilegal mașini care blochează traficul și fac apel la intervenția Poliției Locale din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
”Suntem pur și simplu revoltați de această situație, care durează de ani de zile, și nu se ia nicio măsură. Sunt studenți din alte județe care locuiesc în chirie...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
