Connect with us

EVENIMENT

Percheziţii într-un dosar internaţional privind importuri de maşini, cu un prejudiciu de circa 12 milioane de euro

Publicat

perchezitii

Procurorii DIICOT au efectuat opt percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Ilfov, în baza a trei mandate europene de anchetă emise de autorităţile franceze în cadrul unei operaţiuni desfăşurate simultan la nivelul a nouă state din UE, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în evaziune fiscală, spălare a banilor, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri oficiale.

"În fapt s-a reţinut că, în perioada 2016 - 2018, a fost constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în ceea ce priveşte falsificarea de documente şi efectuarea altor manopere dolosive, pentru a evita plata taxei pe valoarea adăugată (TVA) în cadrul unor importuri de autoturisme din Germania în Franţa", informează un comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) transmis joi AGERPRES.

În urma cercetărilor efectuate de autorităţile franceze a rezultat implicarea în această activitate infracţională a mai multor persoane fizice şi juridice aflate pe teritoriul României, care, împreună cu ceilalţi membrii ai grupului infracţional, au creat un carusel, prin intermediul căruia au achiziţionat mai multe autoturisme de lux, preponderent din Germania şi livrate direct în Franţa, deşi scriptic treceau prin firme de tip fantomă situate în alte state, printre care şi România.

Potrivit DIICOT, deşi pe parcursul operaţiunilor, TVA nu era plătită, pe baza unor declaraţii completate în fals se eluda plata acesteia către bugetul statului francez. Prejudiciul estimat în cauză este de aproximativ 12 milioane de euro.

"Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate pe teritoriul României au fost identificate şi ridicate mai multe bunuri de valoare (ceasuri şi bijuterii), precum şi suma de 17.500 euro", arată sursa citată.

La sediul DIICOT - Structura Centrală au fost conduse în vederea audierii cinci persoane.

Suportul financiar şi logistic a fost asigurat de Eurojust.

Acţiunea din România a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, precum şi jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

FOTO Zi de mare sărbătoare la ISU Alba. A fost dezvelită o placă de onoare cu numele inspectorilor șefi

Publicat

foto zi de mare sărbătoare la isu alba. a fost

La sediul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “UNIREA” al județului Alba a avut loc sâmbătă, în prezența a numeroși invitați, ceremonia de dezvelire a Plăcii de onoare cu numele inspectorilor șefi, în semn de apreciere și recunoștință pentru cei care au condus destinele inspectoratului la un moment dat.

Ulterior acestui moment emoționant a avut loc slujba de sfințire a sediului instituției și de sfințire a troiței ridicată în incinta unității de către...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Mărturia unei vecine a cunoscutului Gheorge Chindriș, ucis sâmbătă, în Florești. „Era un om deosebit„

Publicat

crima floresti chindris.jpg






Vestea morții lui Gheorghe Chindriș, un româno-american foarte cunoscut cel puțin în zona Transilvaniei, cu funcții în Societatea Culturală Avram Iancu și Asociația Maramureșenilor din Cluj, i-a șocat pe vecinii săi.

 

Era un mom deosebit

 

O vecină povestește depre faptul că acesta era un om așezat, foarte bun, și că vestea morții sale -încă neelucidată- a șocat-o.

Din informațiile...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu. Ce spune directorul CNAIR

Publicat

video: Încep lucrările la un nou tunel pe autostrada a1

Încep lucrările la un nou tunel pe Autostrada A1 Sibiu-Pitești, secțiunea Boița-Cornetu, a anunțat sâmbătă directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 

„Am intrat într-o nouă etapă pe cel mai dificil tronson al Autostrăzii Sibiu-Pitești. Chiar dacă suntem în plină iarnă, asocierea de constructori turci (Mapa-Cengiz) menține un ritm de lucru susținut, activând 24 de ore din 24 acolo unde frontul de lucru permite.