Connect with us

EVENIMENT

Percheziţii simultane în România şi Marea Britanie într-un dosar de trafic de persoane şi proxenetism

Publicat

YouTube video

DIICOT informează că marţi dimineaţa s-a acţionat simultan pe teritoriul României şi al Marii Britanii, prin efectuarea, în paralel, a 11 percheziţii domiciliare (cinci pe teritoriul României – în judeţele Giurgiu, Ilfov şi Constanţa şi şase în Marea Britanie – la Londra, Newcastle, Stoke-on-Trent şi Norwich), într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acţiunea s-a desfăşurat în cadrul unei echipe comune de anchetă, încheiată la nivelul Eurojust, între România, prin Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi autorităţile judiciare din Marea Britanie.

În cauză, procurorii DIICOT – Structura Centrală efectuează cercetări faţă de mai mulţi suspecţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.

În fapt, conform sursei citate, s-a reţinut că, în perioada iunie – august 2017, pe teritoriul Marii Britanii, la Ilford, la iniţiativa a trei suspecţi a fost constituită o grupare infracţională organizată, care a acţionat coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de persoane. Pe parcursul timpului gruparea infracţională a suferit diferite modificări, prin aderarea unor noi membri sau plecarea unora dintre aceştia. Totodată, în perioada 2018 – 2019, activitatea infracţională, care continuă şi în prezent, s-a desfăşurat în diferite regiuni, pe teritoriul Marii Britanii.

„Tinerele, de naţionalitate română, care proveneau în special din mediul rural, din familii fără posibilităţi materiale, aflate în stare de vulnerabilitate, au fost racolate de membrii grupării infracţionale, în special prin intermediul metodei loverboy, menită a asigura o dependenţă emoţională a acestora faţă de membrii grupării infracţionale, dar şi prin promisiunea unor câştiguri materiale importante. După racolare, tinerelor li s-a asigurat transportul, în special cu avionul, din locaţia unde se află în acel moment, în România sau în alt stat, până în Marea Britanie, pe numele acestora fiind achiziţionate de către lideri sau alţi membri ai grupării bilete de călătorie. La destinaţia din Marea Britanie, de regulă la aeroport, tinerele erau aşteptate de către membrii grupării cu un autoturism şi transportate spre locurile de cazare închiriate în prealabil de liderul grupării. În imobilele închiriate pe teritoriul Marii Britanii, de regulă, tinerele au locuit împreună cu liderii şi ceilalţi membri ai grupării infracţionale”, precizează DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că liderii au coordonat întreaga activitate infracţională, ocupându-se de închirierea caselor unde au locuit atât membrii grupării cât şi tinerele, achiziţionarea biletelor de avion necesare călătoriei victimelor spre Marea Britanie, aşteptarea acestora la aeroport, transportarea spre locurile de cazare, colectarea şi distribuirea sumelor de bani obţinute din practicarea de servicii sexuale, postarea anunţurilor pe diferite site-uri pentru adulţi, îndrumarea şoferilor şi de supravegherea persoanelor vătămate.

Pentru ca activitatea infracţională să fie greu de depistat, relaţiile sexuale au fost prestate de victimele care se aflau sub influenţa grupării infracţionale în sistem outcall, respectiv prin deplasarea de la locul de cazare la domiciliul clientului sau la hotel, arată anchetatorii. S-a remarcat faptul că serviciile sexuale erau oferite cu preponderenţă clienţilor care se aflau în altă localitate decât cea în care locuiau membrii grupării infracţionale împreună cu tinerele.

Procurorii au reţinut faptul că şoferii erau membri de încredere ai grupării infracţionale, de regulă dintre cei care aveau şi o relaţie cu persoana vătămată ce practica activităţi de prostituţie în favoarea grupării. Pentru transportul efectuat, suspecţii încasau un procent anume stabilit din banii obţinuţi în urma serviciilor sexuale prestate de tinerele pentru care au asigurat transportul.

Conform comunicatului citat, în ceea ce priveşte tinerele care ajungeau în Marea Britanie, singure sau însoţite de persoana care le-a racolat, şoferii se deplasau până în locaţia stabilită, de regulă la un aeroport, dacă transportul era asigurat pe calea aerului, pentru preluarea acestora şi transportarea în localitatea unde liderii grupării au închiriat în acel moment o locuinţă. Totodată, după indicaţiile liderilor, şoferii aveau rolul de a prelua tinerele din locurile de cazare, a le transporta în locaţiile solicitate de clienţi, în scopul întreţinerii de relaţii sexuale contra cost şi de a le aştepta cât timp este necesar. În cazul în care plata serviciilor sexuale prestate se realiza în numerar, şoferii aveau rolul de a lua de la tinere sumele obţinute în urma activităţilor de prostituţie prestate, iar la destinaţie banii erau predaţi de şoferi liderilor grupării infracţionale.

De asemenea, arată anchetatorii, s-a reţinut faptul că o parte dintre membri au avut doar rolul de a racola una sau mai multe tinere, care le deveneau iubite în scopul de a practica activităţi de prostituţie şi le-au supravegheat, în special prin alimentarea dependenţei lor emoţionale. De regulă, suspecţii au locuit şi au călătorit cu victimele şi au încasat, procentual, sumele de bani obţinute din serviciile sexuale prestate de acestea.

Plata serviciilor sexuale se realiza în două modalităţi, numerar sau prin transferarea sumelor în conturile bancare deschise în Marea Britanie de către liderii grupării infracţionale sau alţi membri, iar plata se realiza obligatoriu înainte de întreţinerea relaţiilor sexuale.

„La sediul DIICOT – Structura Centrală au fost aduşi, în vederea audierii, cinci suspecţi, iar alte opt persoane au fost reţinute de autorităţile judiciare din Marea Britanie. La sediul Eurojust a funcţionat o celulă operativă formată din reprezentanţii statelor semnatare ale Echipei Comune de Anchetă – JIT (Joint Investigation Team), pentru coordonarea activităţilor din teren şi schimbul în timp real de date şi informaţii. Percheziţiile domiciliare de pe teritoriul Marii Britanii s-au desfăşurat şi cu sprijinul EUROPOL care a trimis la faţa locului o echipă mobilă ce a sprijinit autorităţile britanice, şi prin care s-a efectuat un schimb constant de informaţii”, se mai arată în comunicatul citat.

În anchetă au fost angrenaţi şi ataşaţii de afaceri interne la Londra, prin Ambasada României în Marea Britanie, şi reprezentanţi ai Met Police London, NCA (National Crime Agency), Staffordshire Police, Staffordshire ROCU (Regional Organised Crime Unit), Northumbria Police, Norfolk Police, EMSOU (East Midlands Special Operations Unit) şi NESOU (North East Special Operations Unit). Echipa comună de anchetă a beneficiat de sprijin logistic şi finanţare din partea Eurojust. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

ANSVSA: Este ilegală vânzarea online a prăjiturilor, cozonacilor de către persoane neînregistrate

Publicat

ansvsa: este ilegală vânzarea online a prăjiturilor, cozonacilor de către

Vânzarea în mediul online a prăjiturilor, cozonacilor sau a oricăror produse alimentare de către persoane neînregistrate este o activitate ilegală, atrag atenția inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Inspectorii susțin că tot mai multe produse alimentare sunt promovate în mediul online, însă o parte dintre cei care le comercializează nu sunt înregistrați sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor, nu dispun de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Fan shopul oficial al echipei de fotbal Universitatea Cluj, lansat în magazinul Decathlon Cluj

Publicat

decathlon deschidere fan shop universitatea cluj 3 1 e1763382494888.jpg






Decathlon România și FC Universitatea Cluj au deschis fan shopul oficial al echipei în magazinul Decathlon Cluj, oferind suporterilor o selecție de produse dedicate clubului. Zona special amenajată reunește articole textile precum eșarfe, șepci, bluze, pantaloni de trening, dar și tricouri al căror preț pornește de la 89.99  lei.

Deschiderea fan shopului a avut loc vineri, 14 noiembrie, în prezența antrenorului…

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Miercuri: Două localități din Alba rămân fără gaze naturale timp de câteva ore. Se fac lucrări la rețea

Publicat

trei localități din alba rămân miercuri fără alimentare cu gaz.

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi întrerupt miercuri, 19 noiembrie, între orele 09:30 – 15:00, în Bucerdea Grânoasă și pe mai multe străzi din Crăciunelu de Jos, au anunțat reprezentanții companiei Delgaz Grid. 

Potrivit companiei, măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție a gazelor naturale în localitățile Bucerdea Grânoasă (integral) și parțial în Crăciunelu de Jos pe străzile:

  • Bucerzii,
  • Simion…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO: Lucrări de decolmatare efectuate de SPAP Sebeș, la Răhău

Publicat

foto: lucrări de decolmatare efectuate de spap sebeș, la răhău

Serviciul Public de Administrarea Patrimoniului (SPAP) Sebeș a efectuat lucrări de decolmatare a șanțului de pe strada Deasupra din Răhău.

Această lucrare a  constat în curățarea șanțului de mâl, nămol, resturi vegetale și alte sedimente pentru a reda funcționalitatea, prevenind astfel inundațiile și acumulările de apă.

Acest proces implică îndepărtarea materialelor care blochează fluxul de apă, asigurând ca șanțurile să își poată îndeplini rolul de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe