Connect with us

EVENIMENT

Persoane mascate au intrat într-o casă din județul Covasna şi au tâlhărit proprietarii

Publicat

hoti

Persoane mascate au pătruns sâmbătă seară într-o locuinţă din satul Sântionlunca, din comuna Ozun, unde au agresat o femeie şi un bărbat şi au furat bani, informează Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna.

"La data de 21.03.2020 în jurul orelor 20,00, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la faptul că persoane mascate au pătruns fără drept în incinta unui imobil din localitatea Sântionlunca, iar prin folosirea forţei au sustras o sumă de bani din locuinţă. În urma acţiunii autorilor, un bărbat şi o femeie au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la o unitate medicală pentru îngrijiri, nefiind necesară internarea acestora. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi în continuare efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată", precizează IJP Covasna.

Infracţiunea s-a petrecut la două zile după ce în aceeaşi comună a avut loc o tentativă de jaf la o sucursală bancară aflată la parterul unui bloc de locuinţe, cei doi spărgători, un bărbat de 25 de ani şi unul de 38 de ani, fiind prinşi în flagrant delict de către poliţişti.

Ulterior, la o benzinărie din municipiul Braşov, a fost depistat şi un complice al acestora, care le-ar fi facilitat transportul către şi dinspre localitatea Ozun. Potrivit Poliţiei, cei trei sunt suspectaţi şi de spargerea altor bancomate din Poiana Braşov şi Sinaia. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

UPDATE: TRAGEDIE la Cenade. Un bărbat a decedat și o femeie se află în stop cardiorespirator, după ce s-ar fi intoxicat cu gaz

Publicat

accident rutier pe dn 67c transalpina, în comuna săsciori.

Tragedie la Cenade. Un bărbat în vârstă de 75 de ani a decedat și o femeie de 65 de ani se află în stop cardiorespirator, după ce s-ar fi intoxicat cu gaz.

Actualizare, ora 12:30 - Potrivit IPJ Alba, la data de 11 februarie 2026, polițiștii din municipiul Blaj au fost sesizați de către o femeie, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, într-un imobil din localitatea Cenade, se află două persoane posibil decedate.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în prezent,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

CCR a amânat pentru a cincea oară decizia pe legea pensiilor speciale ale magistraților

Publicat

judecătorii ccr care absentează ar putea fi sancționați. proiect pentru

CCR a amânat pentru a cincea oară decizia pe legea pensiilor speciale ale magistraților. Următorul termen va fi 18 februarie, potrivit anunțului făcut de Biroul de presă al CCR.

Judecătorul Gheorghe Stan (numit de PSD) a intrat în concediu paternal de 10 zile, deși G4Media scrie că acesta s-a dus la ședință.

În ședința în care Curtea dă o decizie, este obligatoriu, conform legii, să fie prezenți toți judecătorii care au participat la dezbaterile pe respectiva speță.

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Datele personale nu mai sunt doar „bifă” pe formular. UBB arată ce îi face pe turiști să aibă încredere în hoteluri și agenții

Publicat

vacanta mare.jpg






Industria turismului trăiește din experiențe personalizate, iar acestea se bazează tot mai mult pe date. De la informații de contact și preferințe de călătorie, până la detalii sensibile legate de deplasări, companiile din turism gestionează un volum uriaș de date personale.

Însă, într-un context în care preocupările privind protecția datelor sunt în creștere, simpla existență a unor politici de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Două focare de pestă porcină declarate la Petrești, după descoperirea unor cadavre de porci, abandonate. Precizări DSVSA

Publicat

video: două focare de pestă porcină declarate la petrești, după

Două focare de pestă porcină au fost declarate la Petrești, după descoperirea unor cadavre de porci, într-o zonă a localității. DSVSA a instituit acolo zonă de bio-securitate și supraveghere. 

Porcii nu aveau elemente de identificare și nu se știe, momentan, cine a fost proprietarul lor. DSVSA a anunțat poliția, care a deschis o anchetă.

YouTube videoYouTube video

Pe lângă zona respectivă, alte 13 cazuri noi au fost înregistrate în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe