Connect with us

ACTUALITATE

Persoanele care comit infracţiuni sexuale, înscrise într-un registru naţional automatizat. Ce obligaţii au şi excepţii

Publicat

Persoanele identificate că au comis infracțiuni sexuale sau de hărțuire asupra minorilor și asupra femeilor vor fi înscrise într-un registru naţional. Proiectul a fost aprobat prin vot final la Camera Deputaţilor.

Registrul va cuprinde toate persoanele care au fost amendate penal sau condamnate pentru infracţiuni sexuale, de proxenetism, de exploatare a cerșetoriei, de hărţuire sau agresiuni de același gen asupra minorilor. Totodată, va fi păstrată evidența persoanelor fizice sancţionate, condamnate ori împotriva cărora s-au luat măsuri cu caracter penal ori administrativ, conform Codului penal, şi a celor faţă de care au fost dispuse măsuri procesual penale, potrivit legestart.ro.

De asemenea, şi românii din străinătate condamnați pentru aceste infracțiuni vor fi înscriși în Registru, dar și cei născuți în străinătate, care ar putea veni în România.

Nu se înscriu însă în registru persoanele fizice care, la data comiterii faptelor, erau minore, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată a dispus aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal.

După ce au fost înscrise în Registru, persoanele respective sunt obligate să anunțe poliția de pe raza căreia domiciliază, iar aceasta va face verificări la domiciliul persoanelor respective. Fotografierea persoanei înscrise în registru se face anual sau cu ocazia constatării schimbării înfăţişării persoanei.

sursă: Alba24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Botoșani: Tentativă de mituire filmată cu body-cam în Botoșani. Polițiștii au refuzat 200 de euro și 2.000 de lei

Publicat

botoșani: tentativă de mituire filmată cu body cam în botoșani. polițiștii

Publicitate

Luni, în jurul orei 13:25, ofițerii de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au fost sesizați de către un echipaj de poliție din cadrul IPJ Botoșani – Poliția  Municipiului  Botoșani – Biroul Rutier cu privire la faptul că, în aceeași zi, în timp ce se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani, au constatat că…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” se deschide la Carrefour Botoșani

Publicat

piața de producători locali „de aici, de aproape. din moldova”

Publicitate

Piața de producători locali „De aici, de aproape. Din Moldova” ajunge în Botoșani, în cadrul proiectului lansat de Grupul Agrointeligența, în parteneriat cu Carrefour România și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anul acesta. Timp de 3 zile, între 19-21 noiembrie, hipermarketului Carrefour Botoșani (Bd. Eminescu, nr 6) găzduiește 17 producători români din regiune.

Cea de-a patra ediție a Pieței de producători locali ajunge acum la…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

A murit medicul botoșănean Flavia Groșan

Publicat

a murit medicul botoșănean flavia groșan

Publicitate

Medicul pneumolog Flavia Groșan, devenită în timpul pandemiei o figură controversată pentru pozițiile anti-vaccin și teoriile conspirației promovate online, a murit după ce a fost internată în stare gravă la Spitalul Județean din Oradea. Potrivit presei locale, suferea de cancer în stadiu avansat, cu multiple metastaze. 

Flavia Groșan era internată de la jumătatea lunii octombrie în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean din…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Percheziții la Ștefănești! Doi bărbați reținuți pentru fraude privind asigurările

Publicat

percheziții la Ștefănești! doi bărbați reținuți pentru fraude privind asigurările

Publicitate

Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și tentativă la înșelăciunea privind asigurările, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au pus în executare cinci mandate de percheziție domiciliară la locuința persoanelor bănuite de comiterea infracțiunilor, din orașul Ștefănești.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că persoanele…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe