Connect with us

ACTUALITATE

Persoanele cu venituri mari vor beneficia de până la 8 ori mai mult de pe urma reducerii accizelor la carburanţi

Publicat

Un număr de 15 state europene au ales să reducă accizele la carburanţi pentru a micşora preţul la pompă, însă măsura nu este eficientă din punct de vedere social sau economic, întrucât persoanele cu venituri mai ridicate vor beneficia de până la opt ori mai mult de această măsură, în timp ce bugetele europene vor înregistra pierderi de 9 miliarde de euro, atrage atenţia Federaţia Europeană Transport&Environment (T&E), în cadrul unui studiu citat de Asociaţia 2Celsius.

Potrivit analizei, cei mai bogaţi 10% dintre şoferi vor beneficia de până la opt ori mai mult de aceste reduceri de taxe decât cei mai săraci, în medie, deoarece consumă mult mai mult combustibil.

"Şoferii mai bogaţi conduc mai mult, adesea singuri şi cu vehicule mai mari şi mai poluante. De exemplu, o reducere cu 15 cenţi a accizei la carburant pe parcursul a şase luni va reduce factura unui şofer BMW X5 cu 300 de euro, comparativ cu 85 de euro pentru un şofer Citroen C3. Între timp, persoanele care folosesc transportul public nu beneficiază de niciun sprijin", exemplifică specialiştii T&E, în studiul citat.

Printre măsurile recomandate de organizaţia de mediu se află introducerea unui tarif suplimentar pentru petrolul importat din Rusia, iar banii colectaţi în acest mod să fie folosiţi pentru ajutoare sociale punctuale, direcţionate către persoanele cu adevărat afectate de criza combustibilului, dar şi pentru investiţii în dezvoltarea transportului alternativ.

"Guvernele UE susţin că sunt de partea Ucrainei, dar în loc să taxeze petrolul rusesc, îl subvenţionează cu 9 miliarde de euro din banii contribuabililor. Există modalităţi mai bune în care guvernele pot ajuta oamenii. Am putea impune un tarif sau o taxă asupra importurilor de petrol din Rusia chiar acum. În loc să subvenţioneze discreţionar şoferii, ajutorului poate fi direcţionat mult mai clar, către persoanele care au nevoie de el", este de părere Griffin Carpenter, analist auto la T&E.

Estimările specialiştilor T&E arată că ţările din Uniunea Europeană (UE) ar putea colecta 27 de miliarde de euro doar în acest an, dacă ar fi aplicat un tarif de import de 25 de dolari pe baril pentru petrolul rusesc, în condiţiile în care "industria petrolieră a Rusiei ar fi nevoită să accepte tarifarea suplimentară, pentru că nu ar avea alternativă, pe termen scurt".

"Până în prezent, nu au fost luate măsuri pentru reducerea cererii de petrol în Europa, guvernele concentrându-se doar pe reducerea taxelor pe combustibil", se mai arată în studiu.

Grupul celor 15 state europene care au decis reducerea accizelor la carburanţi pentru diferite perioade de timp sunt: Belgia (pentru 3 luni), Croaţia (3 luni), Cipru (2,5 luni), Franţa (4 luni), Germania (3 luni), Grecia (3 luni), Ungaria (3 luni), Irlanda (5,5 luni), Italia (o lună), Malta (decizie pentru 12 luni luată în noiembrie 2021), Ţările de Jos (9 luni), Polonia (6 luni), Portugalia (3,5 luni), Slovenia (o lună) şi Suedia (4 luni).

Un raport al Agenţiei Internaţionale de Energie (IEA), publicat săptămâna trecută, a arătat că, dacă toate statele dezvoltate iau zece măsuri de urgenţă, acestea pot reduce rapid cererea globală de petrol cu 2,7 milioane de barili/zi, echivalent cu cererea de petrol a tuturor maşinilor din China.

"Cea mai uşoară modalitate de a evita preţurile mari ale petrolului este de a face posibil ca oamenii să conducă mai puţin. Guvernele ar trebui încurajeze lucratul de acasă şi să reducă temporar tarifele pentru transportul public. Dacă guvernele vor să ajute gospodăriile cu venituri mici, dependente de maşini, ar trebui să scadă impozitele pe venit, să introducă măsuri pentru încurajarea transportului în comun, sau chiar să ofere subvenţii financiare familiilor afectate", a afirmat Carpenter.

Federaţia Europeană pentru Transport şi Mediu are ca scop promovarea şi crearea atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel global, de politici pe domeniul transporturilor, bazate pe principii de dezvoltare sustenabilă. Înfiinţată în anul 1990, T&E reprezintă 58 de organizaţii din 26 de ţări din Europa, în special grupuri de mediu şi militanţi care lucrează pentru politici de transport durabile la nivel naţional, regional şi local.

2Celsius este o organizaţie neguvernamentală înfiinţată în anul 2010 cu scopul de a influenţa politicile privind schimbările climatice la nivel naţional şi european. Asociaţia este membră a organizaţiilor internaţionale European Environmental Bureau, Climate Action Network Europe şi Federaţiei Europene pentru Transport şi Mediu (T&E).

Totodată, din anul 2020, entitatea analizează politicile publice care ţin de gazele fluorurate şi emisiile fugitive de la infrastructura de petrol şi gaze naturale. AGERPRES

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Peste 140 de elevi din Darabani au spus „NU” drogurilor și alcoolului, prin proiectul TIN ACT

Publicat

peste 140 de elevi din darabani au spus „nu” drogurilor

Publicitate

Peste 140 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a de la Liceul „Dimitrie Cantemir” au participat astăzi la o amplă sesiune de informare desfășurată în cadrul proiectului TIN ACT, o inițiativă dedicată sprijinirii tinerilor în procesul de integrare pe piața muncii și în dezvoltarea personală armonioasă.

Activitatea face parte din proiectul TIN ACT, implementat de A.J.O.F.M Botoșani în parteneriat cu Asociația Institutul pentru Parteneriat...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ministrul Alexandru Rogobete respinge reducerea cu 10% a veniturilor din sănătate: „Ar genera o criză fără precedent în sistem

Publicat

doctor medic sanatate pixabay 1000x600.webp.webp

Publicitate

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.

„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.

Pentru că sistemul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Este COD GALBEN de ceață în judeţul Botoșani

Publicat

atenție la condițiile de trafic! este cod galben de ceață

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani până mâine dimineață, la ora 02:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenționare de călătorie MAE: Italia – grevă la nivel național în sectorul transportului aerian

Publicat

atenționare de călătorie mae: italia – grevă la nivel național

Publicitate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană, asupra faptului că, la data de 16 februarie, în intervalul orar 00:00 – 23:59, va fi organizată o grevă la nivel național care va afecta transportul aerian.

Activitatea personalului de zbor al companiilor aeriene, precum și serviciile de handling la sol în aeroporturi vor fi afectate pe întreg...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe