Connect with us

ACTUALITATE

Persoanele fizice cu datorii către stat mai mici de 2.000 lei nu vor mai avea poprire pe conturi (proiect)

Publicat

anaf

Persoanele fizice nu vor mai avea poprire pe conturi dacă valoarea datoriilor faţă de stat este mai mică de 2.000 de lei, faţă de 100 de lei cât este plafonul în prezent, potrivit unui proiect de ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală publicat luni.

Potrivit ANAF, numărul contribuabililor persoane fizice pentru care nu se înfiinţează poprirea creşte de aproximativ 4 ori faţă de numărul celor care se încadrează în plafonul existent, aceştia înregistrând obligaţii restante la nivelul anului 2018 în valoare totală de 161,7 milioane de lei.

În cazul firmelor, pentru marii contribuabili plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 3.000 lei, în prezent, la 40.000 lei.

"Prin această măsură se dublează numărul contribuabililor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajunge la aproximativ 100 mari contribuabili, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 5,5 milioane lei", precizează sursa citată.

În cazul debitorilor care au calitatea de contribuabili mijlocii, plafonul datoriilor creşte de la 1.500 lei la 40.000 lei, iar în aceste condiţii se dublează numărul celor pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară, ajungând la aproximativ 4.655 contribuabili mijlocii, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 118,9 milioane lei.

În cazul datornicilor contribuabili mici, plafonul cuantumului obligaţiilor fiscale/bugetare restante creşte de la 500 lei, existent în prezent, la 10.000 lei. În acest fel, numărul de contribuabili mici pentru care nu se înfiinţează poprirea bancară prin modificarea plafonului creşte de aproximativ 2,5 ori faţă de numărul celor care încadrează în plafonul existent în prezent. Numărul celor care se încadrează în noul plafon este de aproximativ 200.000 contribuabili mici, al căror cuantum total al obligaţiilor restante înregistrate în anul 2018 a fost de 1,446 miliarde lei.

"Prin creşterea plafoanelor obligaţiilor fiscale restante pentru care nu se înfiinţează, de îndată, poprirea bancară, se are în vedere să nu le fie afectate contribuabililor disponibilităţile băneşti pentru creanţe nesemnificative pe care le datorează statului", se precizează în proiectul citat.

Pentru emiterea somaţiei şi a titlului executoriu, organul fiscal central evaluează bilunar obligaţiile fiscale/bugetare restante ale debitorilor şi emite somaţia şi titlul executoriu, după 180 de zile de la ultima emitere sau de la data la care au fost înregistrate aceste datorii. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

COD GALBEN de ger pentru județul Botoșani. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 9 grade, cu ger

Publicat

cod galben de polei și precipitații mixte la botoșani: avertizare

Publicitate

Meteorologii au actualizat prognoza și au prelungit Codul Galben de ger pentru județul Botoșani, până luni, la ora 10:00. Temperaturile minime se vor situa între minus 20 și minus 9 grade, cu ger persistent și peste zi.

Pentru a gestiona în mod operativ situațiile de urgență care ar putea apărea din cauza fenomenelor meteorologice periculoase, pompierii botoșăneni vor fi la datorie, pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

PFA sau SRL în 2026? Analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje

Publicat

Într un an greu pentru afaceri, botoșaniul rezistă: printre județele cu

Publicitate

PFA sau SRL în 2026? O analiză comparativă, cu avantaje și dezavantaje, a fost realizată pentru Alba24, de un expert în domeniul economic.

A alege între desfășurarea de activități antreprenoriale în cadrul unei Persoane Fizice Autorizate (PFA) sau în cadrul unei societăți comerciale (cum este de exemplu o societate cu răspundere limitată, SRL) impune cunoașterea avantajelor și dezavantajelor ambelor tipuri de afaceri.

Alegerea înființării...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Percheziții la Cristinești! Ce au găsit oamenii legii în casa unui tânăr de 23 de ani

Publicat

video: percheziții la cristinești! ce au găsit oamenii legii în

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o cauză ce vizează fapte privind regimul armelor și munițiilor, contrabanda și uzul de armă fără drept.

 

Cu prilejul efectuării perchezițiilor, la locuința unui tânăr de 23 de ani, din comuna Cristinești, județul Botoșani, a fost identificată și ridicată o armă supusă autorizării,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Mucenic Doctori fără de arginți Chir și Ioan

Publicat

calendar ortodox 2026: sfinții mucenic doctori fără de arginți chir

Publicitate

Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan, făcători de minuni, au suferit martiriul în timpul împăratului Dioclețian (secolul al IV-lea). Sunt numiți doctori fără de arginți, deoarece îi îngrijeau pe cei bolnavi fără să primească vreo răsplată.

 

SFÂNTUL CHIR s-a născut la Alexandria (Egipt) în secolul al III-lea, într-o familie de creștini. Încă din copilărie părinții săi i-au dat o educație creștină. A studiat și a ajuns...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe