EVENIMENT
Peste 1.500 de persoane ajunse la frontieră au fost trimise în carantină/ izolare, în ultimele 24 de ore

Aproximativ 88.200 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 35.700 de mijloace de transport (dintre care 14.300 de automarfare) au efectuat formalităţile de control prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări în ultimele 24 de ore, informează joi IGPF.
Conform unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare au fost aproximativ 47.200 de persoane cu 19.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.000 de persoane cu 16.200 mijloace de transport.
Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 46.100 de persoane şi 21.200 de mijloace de transport (7.200 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 25.200 de persoane cu 12.000 mijloace de transport.
În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/ carantină la locuinţă de către specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică 1.543 de persoane.
Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: PTF Nădlac I – 208 (din care 86 pe jos), PTF Borş – 282, PTF Nădlac II – 732, PTF Petea – 192, PTF Vărşand – 4.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 36 de fapte ilegale (21 de infracţiuni şi 15 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 32.700 de lei.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.300 de lei.
Nu s-a permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 14 cetăţeni români din diferite motive legale. AGERPRES
EVENIMENT
Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur, cu dobânzi de până la 7,85%. Care sunt condițiile

Ministerul Finanțelor a lansat cea de-a zecea ediție a programului TEZAUR din acest an. Dobânzile sunt între 6,95% și 7,85%.
Românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR în perioada 6 octombrie – 7 noiembrie 2025, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi anuale de 6,95%, 7,50% și 7,85%, veniturile fiind neimpozabile, potrivit Mediafax.
Valoarea nominală a titlurilor este de 1 leu, iar acestea sunt emise în formă dematerializată.
Dobânzile se plătesc anual, iar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Un tânăr din Alba Iulia va sta 24 de ore în arestul poliției, după un accident rutier: A condus beat și fără carnet o mașină

Un tânăr în vârstă de 18 ani din Alba Iulia își va petrece următoarele 24 de ore, în arestul poliției după ce a provocat un accident rutier. Din câte se pare, tânărul s-a urcat beat și fără permis la volanul unui autoturism și l-a condus pe strada Livezii din oraș.
Acesta s-a oprit cu autoturismul în urma unui accident rutier, Mai exact a pierdut controlul volanului și a intrat cu autoturismul într-o mașină parcată.
Cazul a fost comunicat de reprezentanții IPJ…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Pas important la Centura Metropolitană Cluj. A fost montată ultima grindă la pasajul spre viitorul Spital Regional

Lucrările la Centura Metropolitană Cluj continuă în ritm susținut.
Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, de pe șantier, că a fost montată ultima grindă la pasajul de intrare și ieșire la Spital Regional de Urgență, o etapă importantă în realizarea Tronsonului 1 al proiectului.
Ultima grindă, de 35 de tone, a fost montată noaptea
„S-a montat ultima grindă la pasajul care va asigura legătura cu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Circulația rutieră pe DN 67C Transalpina rămâne închisă. Stratul de zăpadă a ajuns și la 40 de centimetri

Circulația rutieră rămâne închisă pe DN 76C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, din cauza zăpezii care a atins în unele zone chiar și 40 de centimetri.
„DN 67C, Transalpina, rămâne închis.
Având în vedere prognozele meteo și starea părții carosabile, zăpadă 20-40 cm, DN 67C, sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului, rămâne închis circulației rutiere pentru toate categoriile de autovehicule”, a transmis Direcţia Reginală de Drumuri…
Citește mai mult pe Alba24.ro