EVENIMENT
Peste 1.600 de cetăţeni străini cu şedere ilegală în România, descoperiți în ultimele 5 luni
Peste 1.600 de cetăţeni străini cu şedere ilegală în România au fost depistaţi în ultimele cinci luni, a informat, miercuri, Inspectoratul General pentru Imigrări.
Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, poliţiştii de imigrări au desfăşurat, la nivel naţional, în ultimele cinci luni, mai multe acţiuni de prevenire şi combatere a şederii şi muncii ilegale în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului.
„În perioada 1 martie – 31 iulie, poliţiştii de imigrări au organizat, la nivel naţional, peste 4.000 de verificări în teren, pe linia prevenirii şi combaterii şederii ilegale şi a muncii nedeclarate a cetăţenilor străini, cu efective proprii şi în colaborare cu structuri cu atribuţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, precum şi cu specialişti din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă”, se precizează în comunicat.
Pentru abaterile constatate, arată sursa citată, au fost aplicate 2.453 de sancţiuni contravenţionale, cetăţenilor străini şi angajatorilor, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul juridic al străinilor şi angajarea în muncă a acestora.
De asemenea, în cadrul activităţilor desfăşurate, în perioada de referinţă au fost depistaţi 1603 cetăţeni străini cu şedere ilegală, menţionează Inspectoratul. Agerpres
EVENIMENT
Comunicat finalizare proiect: ”Dotarea unităților de învățământ preuniversitar din orașul Teiuș”
EVENIMENT
AFIR: se pot depune cereri de finanțare pentru unități de procesare în domeniul agricol. Condiții și sume acordate
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat că de luni, 15 decembrie, se pot depune cereri de finanțare pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole, în vederea obținerii de produse alimentare și produse transformate.
Este vorba despre produse, altele decât cele prevăzute în Anexa I a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, finanțată din Planul Strategic PAC 2023 – 2027 (PS 2027).
Domenii de finanțare
AFIR sprijină…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul anului, astrele ne provoacă să reflectăm asupra realizărilor și să privim cu atenție spre viitor. Săptămâna 15-21 decembrie vine cu oportunități de clarificare și decizii esențiale pentru fiecare zodie.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Energia săptămânii te împinge să iei inițiativa în proiecte personale și profesionale. Fii atent la detalii, mai ales la locul…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ce este „Spiderman”, noul tip de atac phishing. DNSC: „Infractorii pot copia perfect site-urile băncilor”
Un nou tip de atac cibernetic, denumit „Spiderman”, este utilizat de infractori pentru a copia aproape perfect site-urile a zeci de bănci și platforme financiare europene, cu scopul de a fura parole, coduri de autentificare în doi pași (2FA) și date de card.
Avertismentul vine din partea Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), pe baza informațiilor publicate de platforma de specialitate…
Citește mai mult pe Cluj24.ro





