EVENIMENT
Peste 1.700 de noi proiecte finanțate prin PNRR, aprobate de Ministerul Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării a anunțat miercuri că a aprobat un număr de 1.778 de noi proiecte finanțate prin PNRR. Proiectele sunt în valoare de peste 6 miliarde de lei.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, proiectele au fost depuse în cadrul primei runde de atragere de fonduri pe componentele Valul Renovării și Fondul Local din PNRR.
Astfel, pentru Valul Renovării, au fost aprobate 284 de noi proiecte, în valoare totală de 2.606.279.931,45 lei, pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.
Pentru Fondul Local, au fost aprobate 1.494 de noi proiecte, în valoare totală de 3.493.627.843,83 lei, pentru sisteme inteligente de management local, piste pentru biciclete, achiziționarea de mijloace de transport electrice și stații de reîncărcare pentru autovehicule electrice, construirea de locuințe pentru tineri și de serviciu pentru specialiști, precum și realizarea documentațiilor de amenajarea teritoriului și planificare urbană.
Noile proiecte se alătură celor 1.496 aprobate în luna octombrie și celor 86 pentru care au fost semnate deja contractele de finanțare prin cele două componente, ceea ce reprezintă un total de 3.360 de proiecte aprobate până în prezent.
„Vor fi publicate, în următoarea perioadă, și alte investiții care vor primi finanțare din PNRR, pe măsură ce unitățile administrativ-teritoriale vor răspunde solicitărilor de clarificări trimise de minister”, a declarat ministrul Cseke Attila.
Ministrul a amintit că, în cadrul celor două apeluri de proiecte, pentru Valul Renovării au fost depuse 3.245 de cereri de finanțare, în valoare de peste 5,59 de miliarde de euro, iar pentru Fondul Local s-au primit 6.095 de cereri, în valoare de peste 3,65 de miliarde de euro.
(sursa: Mediafax)
EVENIMENT
Planeta Jupiter este mai mică decât se credea, arată noile măsurători: „Manualele vor trebui actualizate”
Planeta Jupiter nu este atât de mare precum s-a crezut, conform unor noi măsurători realizate de sonda Juno.
Astfel, dimensiunile planetei gigantice Jupiter nu sunt atât de mari precum s-a crezut, arată noile măsurători realizate de sonda Juno, aparținând NASA și publicate într-un articol recent în jurnalul Nature Astronomy, transmite miercuri Space.com, citat de Agerpres.
„Manualele vor trebui actualizate”, a declarat Yohai Kaspi de la Institutul Weizmann din Israel într-un...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vacanța de schi a început pentru elevii din trei județe din țară. Când vor intra în vacanță copiii din Alba
Vacanța „de schi” a început de luni, 9 februarie, pentru elevii din trei județe din țară. Potrivit calendarului, elevii din Cluj, Timiș și Bistrița-Năsăud vor avea o săptămână de vacanță, între modulele 3 și 4 de cursuri. Elevii din județul Alba vor intra în vacanța de schi în perioada 23 februarie – 1 martie.
Săptămâna de vacanță mobilă, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, este programată în intervalul 9 februarie – 1...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, avertizări nowcasting Cod galben de ceaţă, în următoarele ore, valabile pentru zone din Banat şi Transilvania, printre care și localități din județul Cluj.
Vizibilitate chiar sub 50 de metri
Conform prognozei de specialitate, până la ora 11:00, ceaţa densă va determina scăderea vizibilităţii, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Unele medicamente pot lipsi temporar din farmacii, în acest an. Ce spune Ministrul Sănătății
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a avertizat duminică că pot apărea și în acest an discontinuități în aprovizionarea cu anumite medicamente la farmacii, însă a subliniat că aceste probleme nu sunt generate de lipsa fondurilor sau a unui cadru legislativ adecvat, ci de dificultăți în procesul de producție.
„Mai apar crize din discontinuități de producție. Există perioade în care producătorul nu alimentează farmaciile pentru o săptămână-două cu anumite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
