Connect with us

EVENIMENT

Peste 1.700 de persoane au primit ajutor medical, în ultimele 24 de ore. Șase persoane, transportate la spital din cauza caniculei

Publicat

Arhivă foto

Şase persoane au fost transportate la spital şi 1.792 au fost asistate în contextul caniculei, în cele 3.396 de puncte de prim ajutor şi hidratare operaţionalizate la nivel naţional.

"Totodată, pompierii militari au acţionat pentru localizarea şi stingerea a 98 incendii de vegetaţie, ce au afectat o suprafaţă de 326 de hectare", informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, marţi, AGERPRES.

În ultimele 24 de ore, Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat şapte misiuni de transport privind distribuţia de apă menajeră către zonele afectate, iar autorităţile publice locale au efectuat 20 de transporturi de apă potabilă, 34 de apă menajeră şi 33 de transporturi de apă pentru animale.

Peste 1.700 de persoane au primit ajutor medical, în ultimele 24 de ore: Au fost desfășurate 1.126 acţiuni de informare preventivă desfăşurate în teren

"Cu scopul de a conştientiza populaţia asupra riscurilor la care este expusă prin incendierea vegetaţiei uscate de pe terenurile arabile şi pajiştile permanente, respectiv a consecinţelor negative asupra mediului înconjurător, în ultimele 24 de ore au fost realizate 1.126 acţiuni de informare preventivă desfăşurate în teren, în care au fost diseminate 2.670 materiale informative", arată sursa citată.

Pentru diminuarea fenomenului de ardere a miriştilor de pe terenurile agricole şi a vegetaţiei uscate de pe pajiştile permanente, la nivel naţional, în mediul rural s-au desfăşurat 361 misiuni de patrulare cu autospecialele din dotarea serviciilor profesioniste şi voluntare pentru situaţii de urgenţă, ce au vizat transmiterea de mesaje pre-înregistrate în vederea conştientizării riscului generat de temperaturile extreme.

Dintre acestea, 203 misiuni au fost desfăşurate de către personalul ISU, 32 cu ajutorul autorităţilor locale, 126 de către SVSU.

Totodată, au fost executate 39 de controale/verificări de prevenire în scopul preîntâmpinării riscului de producere a incendiilor de mirişti, turbării, litiere, păduri, stuf, tufăriş sau vegetaţie ierboasă, în urma cărora au fost aplicate 93 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 81 de avertismente şi 12 amenzi, în cuantum de 22.000 lei. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO: Alba Iulia, acoperită de zăpadă. A nins ca în povești ore întregi. Cum arăta orașul în timpul nopții

Publicat

video: alba iulia, acoperită de zăpadă. a nins ca în

Peste noapte, Alba Iulia a fost cuprinsă de o ninsoare abundentă, care a adus în oraș un peisaj de iarnă autentică, așa cum nu s-a mai văzut de ani buni.

Fulgi de zăpadă mari și deși au căzut neîntrerupt timp de mai multe ore și au format un strat gros de zăpadă, depus uniform pe străzi, trotuare, parcuri și acoperișuri.

YouTube videoYouTube video

Orașul s-a îmbrăcat complet în alb, iar străzile aproape ireale au creat o atmosferă de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Echipa de fotbal CFR Cluj pleacă în cantonament în Spania. Când e programat primul meci din Superligă

Publicat

cfr spa e1767385659994.jpg






Echipa de fotbal CFR Cluj se va reuni, sâmbăă, 3 ianuarie, la Cluj-Napoca, iar duminică, jucătorii vor pleca în Spania, la Oliva Nova, unde se vor pregăti până pe 14 ianuarie.

În cadrul cantonamentului de iarnă, clujenii vor disputa mai multe meciuri de pregătire contra unor echipe internaționale.

Primul meci al CFR Cluj din returul Superligii va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 17,45, acasă, pe stadionul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Pârtia albastră de la Mărișel, de 2000 de m, se deschide sâmbătă. Vești bune pentru schiorii clujeni

Publicat

marisel.jpg






Reprezentanții Mărișel Ski Bike Resort din comuna clujeană Mărișel anunță vești bune pentru schiori. Astfel, datorită ninsorilor din ultimele zile, începând de sâmbătă, 3 ianuarie, se deschide pârtia albastră, care are 2000 de m, până jos la Telescaun.

”Se lucreaza in continuare la partia rosie sa o putem deschide cat de curand”, arată aceștia.

Potrivit prognozei meteo, sâmbătă temperatura în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Când se întorc elevii la școală din vacanța de iarnă. Când au liber din nou, pentru vacanța de schi

Publicat

zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar. lege adoptată

Când se întorc elevii la școală: Vacanța de iarnă 2025-2026 se încheie pe 7 ianuarie, iar joi, 8 ianuarie este prima zi de școală din Modulul 3, așa cum prevede structura anului școlar 2025-2026

ȘCoala începe joia pentru că marți și miercuri sunt sărbători, respectiv Boboteaza (pe 6 ianuarie) și Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie).

Urmează o perioadă de cursuri din 8 ianuarie 2026, până vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026, sau vineri, 20...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe