ACTUALITATE
Peste 10 permise de conducere reţinute în doar câteva ore, în Capitală
Poliţiştii rutieri din Capitală au aplicat peste 25 de amenzi şi au reţinut 13 permise de conducere, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei acţiuni pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
"În noaptea de 10/11 iulie, poliţiştii Brigăzii Rutiere au acţionat pe principalele artere din municipiul Bucureşti pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanţilor la trafic şi combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive.
În cadrul acţiunii au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.000 de lei, şi au fost reţinute 13 permise de conducere", se precizează într-un comunicat al Brigăzii Rutiere, transmis, duminică, AGERPRES.
De asemenea, arată oamenii legii, au fost retrase opt certificate de înmatriculare pentru deficienţele tehnice constatate şi au fost constatate patru infracţiuni, respectiv două pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive, una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi una pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
AGERPRES
ACTUALITATE
Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Muzeul Județean Botoșani vă invită, în data de 22 februarie 2026, în intervalul orar 10.00 –13.00, la a doua etapă a atelierelor creative dedicate adulților intitulate „Dimineți de februarie la muzeu”.
Adresându-ne oricărui pasionat de artă, începător sau cu experiență, vă propunem o nouă călătorie în lumea picturii pe sticlă, atât de apreciată și provocatoare, care va presupune, în final, realizarea unei lucrări artistice unice,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Asociația „Salvează o inimă”: Dincolo de formulare sunt inimi care bat datorită ție. Transformă 3,5% din munca ta în zâmbetul unui copil salvat
În spatele fiecărei cifre din statistici se află o inimă care bate cu speranță și o familie care se roagă pentru un miracol. Asociația „Salvează o inimă” lansează o invitație caldă către noi toți: aceea de a fi parte din povestea de vindecare a unui copil. Redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit nu este doar o procedură, ci o mână întinsă cu blândețe către cei care trec prin cele mai grele momente ale vieții lor.
Este,...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
