Connect with us

ACTUALITATE

Peste 100.000 de persoane au tranzitat frontiera, în ultimele 24 de ore. Dintre acestea, peste 2.100 au fost trimise în carantină sau izolare

Publicat

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 107.200 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 41.000 mijloace de transport (dintre care 12.300 automarfare).

Potrivit Poliției de Frontieră, pe sensul de intrare au fost aproximativ 60.100 persoane cu 23.200 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 47.100 persoane cu 17.800 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 66.400 de persoane şi 27.300 de mijloace de transport (6.400 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 38.000 de persoane cu 16.500 mijloace de transport.

În urma verificărilor suplimentare efectuate în linia a doua, au fost trimise spre izolare/carantină la locuință de către specialiștii Direcției de Sănătate Publică 2.132 de persoane. Principalele puncte de trecere unde au fost dispuse astfel de măsuri sunt: P.T.F.  Nădlac I – 277 (din care 138 pe jos), P.T.F. Borş – 264, P.T.F. Nădlac II – 1.139, P.T.F. Petea - 283, P.T.F. Vărşand – 11 etc.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 55 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 30 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 418.600 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.000 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 23 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a cetăţeni români din diferite motive legale.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

„Superluna Lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea fi observată pe cer alături de planeta Jupiter

Publicat

„superluna lupului”, sau prima lună plină din 2026, va putea

Publicitate

La început de an, cerul oferă unul dintre cele mai spectaculoase fenomene astronomice vizibile cu ochiul liber: Superluna Lupului, care va avea loc în noaptea de 3 ianuarie 2026. Evenimentul va marca prima Lună plină a anului și, în același timp, una dintre cele mai impresionante apariții lunare, datorită apropierii maxime a Lunii de Pământ, scrie alba24.ro.

Totodată Jupiter va fi vizibilă și va străluci intens, potrivit relatează Live Science.

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

A murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști din România

Publicat

a murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști

Publicitate

Poliția Română anunță că a murit Șuier, unul dintre cei mai respectați câini polițiști din România, specializat în detectarea drogurilor și folosit și la mari festivaluri de muzică, pensionat în martie 2025.

‘Ne luăm rămas-bun de la #Șuier, un suflet nobil și un adevărat simbol al loialității, curajului și devotamentului în slujba legii. Prin munca sa neobosită, a vegheat la siguranța comunității și a fost prezent, tăcut, dar...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Mucenic Gordie din Cezareea

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul mucenic gordie din cezareea

Publicitate

Sfântul Mucenic Gordie din Cezareea – 3 ianuarie

 

Sfântul Mucenic Gordie a trăit în Cezareea Capadociei (astăzi provincie în Turcia) în timpul împăratului păgân Liciniu (308-324), fiind crescut de către părinții săi în credința cea adevărată. La vârsta potrivită a fost luat în armată și pus conducător peste o sută de oameni, deoarece întrecea pe mulți cu tăria trupească și cu bărbăția sufletească. Cum împăratul roman din...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Incendiul de la Albești a fost stins. În urmă a rămas prăpăd! Proprietarul a ajuns la spital

Publicat

foto&video: incendiul de la albești a fost stins. În urmă

Publicitate

Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor. Riscul de explozie a fost eliminat, după ce din zona afectată au fost scoase două butelii.

 

Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară și s-a extins la o hală aparținând Primăriei Comunei Albești, unde funcționau un service auto și un depozit de materiale combustibile.

 

Au ars bucătăria de vară, două autoturisme, un compresor, mai multe unelte de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe