Connect with us

ACTUALITATE

Peste 100.000 de persoane au trecut frontierele României, în ultimele 24 de ore

Published

on

vama nadlac ii

Prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, în ultimele 24 de ore au efectuat formalitățile de control aproximativ 105.600 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 34.500 mijloace de transport (dintre care 7.200 automarfare).

Potrivit IGPF, pe sensul de intrare au fost aproximativ 57.300 persoane cu 17.600 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 48.300 persoane cu 16.900 mijloace de transport.

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 48.700 de persoane şi 19.000 de mijloace de transport (2.000 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 26.700 de persoane cu 9.400 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat 44 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 19 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 160.100 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 7.000 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 26 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 11 cetăţeni români din diferite motive legale.

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Lângă noi: Doi motocicliști în stare gravă după un accident rutier produs la Suceava

Published

on

lângă noi: doi motocicliști în stare gravă după un accident


Doi motocicliști, unul în vârstă de 25 de ani, iar celălalt de 29 de ani, au fost fost răniți, duminică seară, după un accident rutier produs pe raza orașului Salcea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SJA) Suceava, Dan Teodorovici.

Publicitate

Potrivit oficialului SJA, cei doi motocicliști au fost răniți după ce motocicletele acestora au părăsit partea carosabilă.

Pentru intervenție au fost trimise trei echipaje de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

VIDEO Părintele Ioan Cozma, instalat în Parohia Vorona Mare. „Să fim firești și să vedem cum am putea să ne mântuim”

Published

on

video părintele ioan cozma, instalat în parohia vorona mare. „să


Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Vorona Mare a fost plină de credincioși la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în sobor de preoți, la finalul căreia a avut loc instalarea noului paroh, părintele Ioan Cozma. Au fost alături de sfinția sa preoți din Vorona, Tudora și din parohiile învecinate, reprezentanți ai vieții monahale și numeroși credincioși veniți să participe la slujbă și să-l primească pe cel care va sluji, de acum înainte, la altarul Bisericii „Adormirea Maicii DOmnului” din Vorona Mare.

...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (466)

Published

on

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (466)


O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

Publicitate

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

 

În „Lumina” din 24 ianuarie 2014, pr. dr. Bogdan Racu ne reaminteşte spusele mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei: „Să lăsăm dar, iubiţilor, toată vrajba şi prigonirea în zilele acestea crisime (de criză), când este nevoie a fi uniţi şi a socoti pentru binele de obşte a Patriei noastre, şi să îmbrăţoşăm dragostea cea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading

ACTUALITATE

Au aprins lumânări la mormânt și au fost la un pas să dea foc la cimitir. Două incendii la Dângeni și Albești

Published

on

au aprins lumânări la mormânt și au fost la un


Pompierii au intervenit, în această după-amiază, pentru stingerea a două incendii produse în cimitirele din localitățile Strahotin, comuna Dângeni, și Coștiugeni, comuna Albești.

Publicitate

La Strahotin, incendiul s-a manifestat în interiorul cimitirului, după ce o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile, a provocat aprinderea acestora. Flăcările au fost stinse de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Continue Reading