ACTUALITATE
Peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume sunt dezrădăcinaţi, avertizează ONU
Invadarea Ucrainei de către Rusia a crescut pentru prima dată numărul persoanelor dezrădăcinate în întreaga lume la peste 100 de milioane, a avertizat luni ONU, relatează AFP.
''Numărul persoanelor forţate să fugă din cauza conflictelor, violenţei, încălcărilor drepturilor omului şi a persecuţiilor a depăşit pentru prima dată pragul de 100 de milioane, sub efectul războiului din Ucraina şi a altor conflicte mortale'', potrivit unui comunicat al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).
''Cifra de 100 de milioane este uluitoare, îngrijorătoare. Este o cifră care nu ar fi trebuit niciodată atinsă'', a declarat Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, Filippo Grandi.
''Acest lucru trebuie să servească drept semnal de alarmă pentru ca noi să rezolvăm şi să prevenim conflictele distructive, să punem capăt persecuţiilor şi să luptăm împotriva cauzelor profunde care îi obligă pe oameni nevinovaţi să-şi părăsească locuinţele'', a avertizat el.
Peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume sunt dezrădăcinaţi, avertizează ONU: Europa nu a mai cunoscut un aflux atât de rapid de refugiaţi
Situaţia era deja gravă, după cum relevă statisticile UNHCR. La sfârşitul anului 2021, numărul persoanelor strămutate în întreaga lume ajunsese la 90 de milioane din cauza noilor valuri de violenţă sau a conflictelor prelungite în ţări precum Etiopia, Burkina Faso, Myanmar, Nigeria, Afganistan şi Republica Democratică Congo.
Apoi, pe 24 februarie preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat invadarea Ucrainei vecine, aruncând noi milioane de oameni pe drumuri pentru a fugi de lupte şi a ajunge în regiuni mai puţin expuse sau în altă ţară.
Europa nu a mai cunoscut un aflux atât de rapid de refugiaţi de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial. Aproape 6,5 milioane de ucraineni au părăsit ţara, în mare parte femei şi copii, iar ONU estimează că numărul acestora ar putea ajunge la 8,3 milioane până la sfârşitul anului.
În Ucraina însăşi se estimează că aproximativ opt milioane de persoane sunt strămutate.
Peste 100 de milioane de oameni din întreaga lume sunt dezrădăcinaţi, avertizează ONU: Ucraina avea 37 de milioane de locuitori în regiunile aflate sub controlul guvernului său
Înainte de invazia rusă, Ucraina avea 37 de milioane de locuitori în regiunile aflate sub controlul guvernului său. Această cifră exclude Crimeea (sud), anexată în 2014 de Rusia, şi regiunile din est controlate de separatiştii pro-ruşi. AGERPRES
Reforma administrației publice și pachetul de relansare economică au fost finalizate și vor fi adoptate prin ordonanță de urgență imediat după încheierea avizării, cu câteva amendamente care privesc instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică, siguranță națională, educație, sănătate și cultură, au stabilit luni liderii celor patru partide ale coaliției de guvernare și ai grupului minorităților naționale.
Potrivit unei...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
