Connect with us

EVENIMENT

Peste 12.000 de ucraineni au trecut granița în România, în ultimele 24 de ore

Publicat

frontiera general
Arhivă foto

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că vineri au intrat în România, prin punctele de frontieră, 105.379 de persoane, dintre care 12.062 de cetăţeni ucraineni, în creştere cu 20,5% faţă de ziua precedentă.

Potrivit unui comunicat transmis sâmbătă AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, 212.102 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu 52.586 de mijloace de transport.

Începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în ţară noastră 1.636.179 cetăţeni ucraineni.

"În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi 'frontiera verde' - poliţiştii de frontieră au constatat 59 fapte ilegale (25 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini,
valoarea amenzilor contravenţionale aplicate ridicându-se la peste 17.335 lei. Nu s-a permis intrarea în ţară a 24 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea 41 de cetăţeni, din diferite motive legale", arată sursa citată. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Vreme stabilă la Cluj, vineri, 30 ianuarie. Temperaturi pozitive și cer predominant noros

Publicat

vremea la cluj.jpg






Vineri, 30 ianuarie, vremea în județul Cluj va fi caracterizată de temperaturi peste mediile normale ale perioadei, cer predominant noros și posibile precipitații slabe, în contextul unui proces de încălzire resimțit la nivel regional. Maximele vor fi pozitive în toate zonele județului, iar iarna își va pierde temporar din intensitate.

În Cluj-Napoca va rămâne mai blândă decât în mod obișnuit la finalul...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

30 ianuarie: Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli. Bullying-ul, o problemă la nivel mondial

Publicat

zi liberă pentru părinți, la începerea anului școlar. lege adoptată

Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli este marcată la data de 30 ianuarie, în şcolile din întreaga lume, cu scopul de a conștientiza problema legată de violența din școală.

Astfel, pe lângă conștientizarea problemei violenței din unitățile de învățământ, inițiativa urmărește și identificarea modalităților prin care conflictele pot fi rezolvate prin comunicare.

Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școli a fost inițiată în 1964 de poetul și...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Zodia care se va impune în februarie 2026. Bani, succes și noroc în dragoste

Publicat

horoscop pixabay2.jpg






Februarie 2026 vine cu o energie astrală puternică, iar o singură zodie iese clar în evidență, dominând toate capitolele importante ale vieții: bani, carieră și relații.

Astrologii sunt aproape unanimi, această zodie va fi marea favorită a lunii.

Leul, marele învingător al lunii februarie 2026

Leul este zodia care se va impune fără drept de apel în februarie 2026. Sub influența armonioasă a Soarelui...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

SURSE: Dan Motreanu, noul favorit pentru șefia SRI. Variantă de compromis acceptată de Nicușor Dan și coaliția de guvernare

Publicat

dan motreanu sursa foto dan motreanu facebook.jpg






Președintele României, Nicușor Dan, va începe săptămâna viitoare negocierile cu liderii coaliției de guvernare pentru numirea noilor șefi ai serviciilor secrete.

Potrivit surselor politice citate de Cotidianul.ro, pe lista favoriților pentru conducerea Serviciului Român de Informații a apărut un nume nou: Dan Motreanu, secretarul general al PNL.

Dan Motreanu este descris de surse din coaliție drept „o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe