Connect with us

ACTUALITATE

Peste 135.000 de absovenţi de liceu s-au înscris la sesiunea iunie - iulie a Bacalaureatului

Publicat

examen

Un număr de 135.655 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie - iulie, informează un comunicat de presă al Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) transmis, duminică, AGERPRES.

Conform situaţiei centralizate, 116.037 de absolvenţi din promoţia curentă şi 19.618 din seriile anterioare s-au înscris pentru a susţine Bacalaureatul în prima sesiune, care începe, luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A).

Potrivit calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua marţi şi va fi urmată de evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, miercuri şi joi.

În zilele de 7, 10 şi 11 iunie este programată evaluarea competenţelor digitale (proba D), iar în 12 - 13 iunie se va desfăşura evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C).

Subiectele pentru probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi cuprind texte literare şi nonliterare, funcţionale şi nonfuncţionale, cu un grad de complexitate care permite tratarea lor integrală în maximum 10-15 minute.

Rezultatul obţinut de fiecare candidat la proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător grilei aprobate la nivel naţional: experimentat, avansat şi mediu. În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

MEN subliniază că probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Probele scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie, încep pe 1 iulie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba la Limba si literatura maternă este programată pe 2 iulie, iar proba obligatorie a profilului pe 3 iulie. Ultima probă scrisă - cea la alegere a profilului şi specializării - se va desfăşura pe 4 iulie.

Afişarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie şi este urmată de depunerea eventualelor contestaţiilor. Între 9 şi 12 iulie vor fi soluţionate eventualele contestaţii, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Examenul naţional de Bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii de liceu care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr-un workshop Erasmus+ la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni

Publicat

educația ecologică și învățarea în aer liber, promovate printr un workshop

Publicitate

Educația pentru mediu și activitățile desfășurate în aer liber au fost temele centrale ale unui workshop organizat recent în cadrul proiectului Erasmus+ „Construind comunitatea verde: incluziune, motivație și sustenabilitate în educație”, proiect implementat de Școala Gimnazială Dan Iordăchescu, Hlipiceni, în perioada octombrie 2024-martie 2026.

Workshopul, intitulat „Erasmus+ în practică: educație ecologică, activități outdoor și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață groasă și polei în zeci de localități din Botoșani: Vizibilitate sub 200 de metri până la miezul nopții, avertizează pompierii

Publicat

ceața reduce vizibilitatea în trafic la botoșani: Șoferii circulă cu

Publicitate

Șoferii din nordul județului Botoșani sunt avertizați să circule cu maximă prudență, după ce vizibilitatea a scăzut semnificativ pe numeroase drumuri din teritoriu.

Potrivit informării transmise de autorități, până la miezul nopții se înregistrează ceață densă în Dorohoi și în mai multe comune din jur, unde vizibilitatea coboară sub 200 de metri, iar izolat chiar sub 50 de metri.

Sunt afectate localitățile Ungureni, Hudești, Mihai...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din România: 9,8 decese la mia de nou-născuți în 2024

Publicat

botoșani, printre județele cu cea mai mare mortalitate infantilă din

Publicitate

Rata mortalității infantile a crescut îngrijorător în România, atingând în 2024 cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, potrivit datelor definitive publicate de Institutul Național de Statistică. În acest context alarmant, județul Botoșani se regăsește printre zonele cu cele mai mari valori ale deceselor în rândul copiilor sub un an.

La nivel național, rata mortalității infantile a urcat de la 5,6 la mie în 2023 la 6,6 la mie în 2024,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 5 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 5 februarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 5 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 5 februarie 2026:

Loto 6/49: 15, 14, 7, 49, 19, 37

Loto 5/40: 34, 22, 35, 38, 16, 17

Joker: 6, 14, 33, 19, 43 + 7

Noroc: 8 8 3 0 6 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 2 9 5 2 8

Super Noroc: 9 3 5 2 9 4

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe