Connect with us

ACTUALITATE

Peste 150.000 de decese de COVID-19 în Regatul Unit, de la începutul pandemiei

Publicat

Regatul Unit a înregistrat sâmbătă 313 decese asociate COVID-19, ceea ce ridică la 150.057 numărul total de decese de la începutul pandemiei de coronavirus în această ţară, una dintre cele mai îndoliate din Europa, transmite AFP.

Potrivit cifrelor publicate de guvern, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 146.390 de noi cazuri de îmbolnăvire, o cifră în scădere după recordul înregistrat marţi, în timp ce creşte presiunea asupra spitalelor, în plin val de îmbolnăviri atribuite variantei Omicron, foarte contagioasă.

Chiar dacă numărul persoanelor internate în spital este deocamdată mai puţin ridicat (18.454 de persoane sâmbătă) decât în timpul valurilor precedente, presiunea asupra sistemului de sănătate rămâne foarte puternică.

Potrivit serviciului de sănătate pentru Anglia, NHS England, în 2 ianuarie au fost înregistrate peste 39.000 de absenţe din rândul personalului spitalicesc, angajaţii aflându-se în izolare, fie pentru că s-au infectat cu coronavirus, fie pentru că au intrat în contact cu o persoană infectată, adică 59% mai mult într-o săptămână şi triplu comparativ cu începutul lunii decembrie. Dintre aceştia, peste 4.700 de absenţe s-au înregistrat doar la Londra, care a fost epicentrul noului val de îmbolnăviri. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Se întrerupe apa în municipiul Botoșani. Care sunt străzile afectate

Publicat

va fi sistată furnizarea apei potabile în comuna ungureni și

Publicitate

În vederea efectuării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite la conducta din oțel, cu diametrul de 100 mm, localizată pe strada Nicolae Grigorescu nr. 6, din municipiul Botoșani, S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei potabile, începând cu data de 30 ianuarie 2026, ora 2200, până la data de 31 ianuarie 2026, ora 1600.

Vor fi afectați de lipsa furnizării apei potabile consumatorii ce locuiesc în imobilele...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian”

Publicat

activitate de educație pentru promovarea integrității cu ocazia celebrării zilelor

Publicitate

Miercuri, premergător celebrării a 158 ani de la nașterea pictorului supranumit poetul plastic al florilor, precum și sărbătoririi Zilelor Liceului de Artă ,,Ștefan Luchian” Botoșani- 69 de ani de la înființare, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Botoșani au desfășurat o activitate de educație pentru promovarea integrității.

În calendarul activităților planificate și desfășurate,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Vești bune pentru Darabani: Infrastructură modernă pentru un oraș care se dezvoltă

Publicat

vești bune pentru darabani: infrastructură modernă pentru un oraș care

Publicitate

Orașul Darabani va beneficia de un nou proiect major, de importanță deosebită pentru viitor, despre care se face vorbire de mult timp în comunitatea noastră.
În această săptămână, în prezența președintelui CJ Botoșani Valeriu Iftime și a președintelui Administrației Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, a fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea și modernizarea stației de epurare a apelor uzate a Orașului Darabani, precum...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO Violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive în județul Botoșani

Publicat

video violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive

Publicitate

Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.

 

În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe