EVENIMENT
Peste 150.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră ale României, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră ale României au trecut peste 150.000 de persoane.
Potrivit Poliției de Frontieră, luni, de 20 noiembrie 2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 150.600 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 42.900 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 72.135 persoane, dintre care 7.276 de cetăţeni ucraineni.
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 20.11.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.684.039 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
EVENIMENT
Clujul, în topul insolvențelor din România. Peste 300 de firme au ajuns la faliment în 2025

Clujul se află în topul județelor cu cele mai multe firme și PFA intrate în insolvență în primele opt luni din acest an,.
Numărul este însă, în scădere, față de 2024.
31 de firme au intrat în insolvență la Cluj doar în luna august
Conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), 310 societăți comerciale și persoane fizice autorizate din județul Cluj au intrat în…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Un hoț din Sebeș care a furat tot ce a prins la mână, trimis în judecată. De la furturi din mașini la cazane cu țuică și TV-uri

Un bărbat din Sebeș a fost recent trimis în judecată de magistrații din oraș pentru mai multe furturi comise în ultimii doi ani.
Deși primul furt pentru care va fi cercetat a avut loc în 15 august 2023, cel mai recent este din noaptea de 15 spre 16 februarie 2025.
În data de 2 octombrie 2025, bărbatul a fost trimis în judecată pentru furt calificat, furt și tentativă.
Faptele pentru care va ajunge în fața instanței au fost descrise de magistrați, pe scurt.
În data de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Mai puțini turiști în Regiunea Centru, în luna iulie, față de aceeași perioadă din 2024. Ce oraș a atras cei mai mulți vizitatori

Numărul turiștilor înregistrați în luna iulie 2025 în Regiunea Centru a fost mai mic cu 5,4% față de aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor prezentate într-un comunicat transmis de Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.
Potrivit comunicatului, în luna iulie 2025, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, în Regiunea Centru, sosirile in structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat o scădere cu 18980 persoane (-5,4%).
Cele…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CEO Banca Transilvania: BT Pay și BT Go vor înlocui treptat, în săptămânile următoare, BT24 și NeoBT

CEO Banca Transilvania, Ömer Tetik, a anunțat, vineri, că două aplicații, BT Pay și BT Go, vor înlocui treptat, în săptămânile următoare, BT24 și NeoBT- aplicații dezvoltate extern și construite pe o fundație tehnologică mai veche.
”Vă scriu astăzi direct, cu un subiect important pentru BT, dar și pentru toți clienții noștri și tocmai de aceea am vrut să îl explic personal.
Încă de acum câteva…
Citește mai mult pe Cluj24.ro