EVENIMENT
Peste 186.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră din țară, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră din țară au trecut peste 186.000 de persoane.
Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 11.03.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 186.800 de persoane, cetățeni români și străini și peste 52.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România, au fost 89.188 de persoane, dintre care 8.210 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 1.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 11.03.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.727.158 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecer
EVENIMENT
Unul din zece români în vârstă de peste 55 de ani nu a fost folosit deloc internetul. Situația pe regiuni
Unul din zece români cu vârste între 55 și 74 de ani de ani nu a folosit deloc internetul. Datele au fost prezentate de Institutul Național de Statistică. Procentul scade odată cu vârsta, la 2% la categoria 35-54 de ani și la 1% la tinerii de 16-34 de ani.
INS arată că ponderile persoanelor care utilizează internetul descresc odată cu înaintarea în vârstă. În anul 2025, 11,3% dintre românii cu vârste cuprinse între 55 și 74 de ani spun că nu au folosit niciodată…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un nou studiu a evidențiat cel mai elegant oraș din Europa. Au fost luate în calcul condiții precum cele de cazare, restaurant, facilități.
Studiul a analizat peste 100 de orașe din Europa. Cel mai mare scor, de 98,3 pe scara luxului, l-a obținut Geneva, din Elveția, potrivit Mediafax.
Au fost comparate concentrația de hoteluri de cinci stele, restaurante din Ghidul Michelin și terenuri de golf pe cap de locuitor. Fiecare oraș a primit un scor din 100, în studiul realizat de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Case de marcat virtuale: cum pot fi utilizate telefonul, tableta sau calculatorul pentru încasări
Case de marcat virtuale. Un proiect legislativ dă posibilitatea comercianților să folosească telefonul, tableta sau calculatorul pe post de casă de marcat. Trebuie să aibă instalată o aplicație aprobată de ANAF. Varianta ar înlocui casele de marcat clasice.
Vânzătorii ar putea vinde de oriunde, inclusiv din fermă sau de la târguri. Aceștia nu ar mai trebui să cumpere aparate de mii de lei. Aplicația ar transmite automat datele către ANAF și ar emite bonuri în format digital,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Revolta unui pictor clujean în cărucior cu rotile: Dle Bolojan, să trăiți la nivelul financiar al unei persoane cu handicap grav
Gheorghe Aștileanu, pictor clujean și persoană cu dizabilitate locomotorie, cunoscut pentru activitatea sa artistică, dar și pentru luările de poziție civice, a publicat recent un mesaj dur pe rețelele de socializare, în care critică frontal modul în care statul român tratează persoanele cu dizabilități.
Postarea sa, adresată direct clasei politice și în mod special lui Ilie Bolojan, exprimă frustrarea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




