Connect with us

ACTUALITATE

Peste 2.000 de tone de alge, colectate de pe litoralul românesc în mai puțin de o lună

Publicat

alge

Circa 2.400 de tone de alge au fost colectate de pe întreg litoralul turistic românesc, în perioada 20 mai - 13 iunie, de către Administraţia Bazinale de Apă (ABA) Dobrogea - Litoral, cea mai mare cantitate fiind consemnată în staţiunile 2 Mai, Olimp şi Mangalia, se arată într-un comunicat de presă al Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), transmis joi AGERPRES.

"Având în vedere faptul că operatorii economici care au închiriat sectoarele de plaje se vor confrunta pentru prima dată, în acest an, cu un flux mare de turişti, inspectorii bazinali de apă trebuie să verifice dacă sunt respectate prevederile legale şi cele contractuale. ABA Dobrogea - Litoral a adunat, în perioada 20 mai - 13 iunie, de la linia ţărmului, de pe întreg litoralul turistic românesc circa 2.400 de tone de alge. Până în prezent, în acest sezon estival, fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în sudul Litoralului, fiind vorba despre staţiunile 2 Mai, Olimp, Mangalia, (tronsonul Olimp - Vama Veche), de unde au fost strânse 1.700 de tone de alge. Totodată, atât de pe tronsonul Agigea - Eforie - Costineşti, cât şi de pe tronsonul Năvodari - Mamaia - Constanţa s-au colectat 350 de tone de alge", se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit ANAR, în toată perioada estivală, ABA Dobrogea - Litoral va monitoriza în permanenţă calitatea apei în zona litorală, precum şi respectarea normelor în vigoare de către administratorii plajelor, astfel încât turiştii să beneficieze de cele mai bune condiţii pentru petrecerea timpului liber. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Minunea întoarcerii Iordanului la Bobotează: Semnificație și explicație

Publicat

video: minunea întoarcerii iordanului la bobotează: semnificație și explicație

Publicitate

Mântuitorul nu avea nevoie să se boteze precum avem noi, dar Botezul Său devine temelie a botezului nostru. Noi ne botezăm spre viaţă nouă, curăţindu-ne de tot păcatul, inclusiv de păcatul strămoşesc. Iisus nu avea nevoie de botez, fiind şi Dumnezeu. Lumea putea să se smintească văzându-L că intră să Se boteze laolaltă cu toţi păcătoşii. Dar El intră în Iordan şi-i cere lui Ioan să-L boteze, iar Evanghelistul Luca atrage atenţia...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Memorialul Ipotești: Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale, ediția 2026

Publicat

concursul de recitare „dor de eminescu”, ediția a treia, în

Publicitate

În perioada 13-15 ianuarie 2026, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează „Zilele Eminescu – Ziua Culturii Naționale”. Agenda evenimentului este variată, cuprinzând numeroase activități: conferințe, dezbateri, ateliere, lecturi în licee și în cafenele, întâlniri cu scriitorii, expoziții de artă contemporană, spectacole, vizite la atelierele artiștilor.

Invitații acestei ediții a „Zilelor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

„Fram, ursul polar!” îi așteaptă pe micii botoșăneni la Teatrul „Vasilache”

Publicat

„fram, ursul polar!” îi așteaptă pe micii botoșăneni la teatrul

Publicitate

J𝐨𝐢, 𝟖 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, de la ora 𝟏𝟖:𝟎𝟎, cât și duminică, 𝟏𝟏 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔, de la orele 𝟏𝟏:𝟎𝟎 și 𝟏𝟐:𝟑𝟎 micuții botoșăneni sunt așteptați la Teatrul „Vasilache” să vizioneze spectacolul „𝐅𝐫𝐚𝐦, 𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐚𝐫”!
„𝐅𝐫𝐚𝐦, 𝐮𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐚𝐫”, este un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu 58,4% în decembrie 2025

Publicat

cât crește impozitul pe mașinile hibride, din 2026. facilități fiscale

Publicitate

Înmatriculările de autoturisme noi pe parcursul anului trecut au înregistrat o creștere de 4,7% față de 2024, situându-se la 155.855 de unități, potrivit informațiilor preliminare remise luni de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile din România (APIA) pe baza statisticilor DGPCI.

La nivelul lunii decembrie 2025, înmatriculările de autoturisme noi au urcat cu 58,4% raportat la luna similară din 2024, ajungând la un volum de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe