Connect with us

ACTUALITATE

Peste 2.200 de permise de conducere reţinute de polițiști, în trei zile

Publicat

amenda-politie
Arhivă foto

Poliţiştii rutieri au reţinut, în doar trei zile, peste 2.200 de permise de conducere, cele mai multe fiind pentru depăşirea vitezei regulamentare.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de IGPR, în perioada 2 - 4 iulie, poliţiştii au desfăşurat, la nivel naţional, sub coordonarea Direcţie Rutiere, acţiuni pentru combaterea nerespectării regimului legal de viteză, verificarea valabilităţii inspecţiei tehnice periodice, depistarea autovehiculelor a căror înmatriculare a fost suspendată ca urmare a expirării sau anulării inspecţiei tehnice periodice şi verificarea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare.

"În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 18.390 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9.205 pentru depăşirea vitezei maxime legale admise, 22 pentru număr de înmatriculare neconform, 344 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, iar 8.819 pentru alte abateri la regimul rutier", se precizează în comunicat.

De asemenea, arată sursa citată, au fost reţinute 2.220 de permise de conducere, dintre care 1.158 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise şi 1.062 pentru alte abateri (contravenţii).

În cele trei zile au fost reţinute 707 certificate de înmatriculare, dintre care 357 pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice, 19 pentru număr de înmatriculare neconform, iar 331 pentru alte cauze.

"Totodată, au fost retrase 123 de seturi de plăcuţe cu număr de înmatriculare/înregistrare dintre care 119 seturi de plăcuţe de înmatriculare şi 4 seturi de plăcuţe de înregistrare", precizează oamenii legii.

Mai mult, menţionează IGPR, în cadrul acţiunii, au fost constatate 349 de infracţiuni, dintre care 277 la regimul rutier şi 72 de altă natură.

AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Zile libere fără „punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Publicat

zile libere fără „punte” între anul nou și bobotează. guvernul

Publicitate

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan, scrie alba24.ro.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ceață persistentă afectează aeroporturile din Moldova: Curse rerutate și anulate la Suceava, Iași și Bacău

Publicat

ceață persistentă afectează aeroporturile din moldova: curse rerutate și anulate

Publicitate

La Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare” Suceava, în intervalul 19-20 decembrie, au aterizat trei aeronave, însă mai multe zboruri au fost rerutate sau anulate din motive strict legate de siguranța operațiunilor:

  • Wizz Air Londra – Suceava: aterizat la Timișoara (pasagerii transportați cu autocarul la Suceava).
  • Wizz Air Malpensa – Suceava: rerutat la Cluj.
  • Wizz Air Memmingen – Suceava: rerutat la Sibiu.
  • Wizz Air Charleroi – Suceava:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANOFM: 66 programe de formare profesională vor începe din ianuarie, la nivel național

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna ianuarie 66 programe de formare profesională pentru 1.157 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București.

Conform unui comunicat al ANOFM, programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum:...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: Daruri pentru bătrânii pe care i-au salvat de la frig

Publicat

foto: jandarmii botoșăneni, din nou alături de cei vulnerabili: daruri

Publicitate

Astăzi, 20 decembrie, jandarmii botoșăneni au dăruit pachete de alimente celor doi bătrânei pe care i-au ajutat anul acesta să ajungă acasă în siguranță.

Pe 10 februarie, nea Vasile plecase pe jos cale de 14 km spre casă, din orașul Darabani până în satul Vatra din comuna Hudești, când a fost observat de un echipaj de jandarmerie care a realizat imediat pericolul la care se expune acesta, având în vedere problemele de sănătate ce îi...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe