Connect with us

EVENIMENT

Peste 20 de intervenții efectuate zilnic de echipajele SMURD Bihor, în primele patru luni ale acestui an

Publicat

accident general pompieri smurd 112
Arhivă foto

Echipajele SMURD Bihor au efectuat, în primele patru luni ale anului în curs, un număr de 3.087 de misiuni, în medie 26 de intervenţii pe zi, în cadrul cărora au fost asistate 3.428 persoane, din care 3001 adulţi şi 427 de copii, a informat joi, într-un comunicat, ISU Bihor.

Potrivit sursei citate, comparativ cu acelaşi interval al anului trecut, se constată o creştere cu circa 17% a numărului de intervenţii ale echipajelor SMURD Bihor, de la 2.573 misiuni desfăşurate în primele patru luni ale anului precedent, la 3.087 în aceeaşi perioadă a anului 2022.

Echipajele SMURD Bihor au efectuat zilnic, în medie, 26 de intervenţii în primele patru luni ale acestui anului

Cele mai numeroase intervenţii au fost înregistrate la subunităţile: Detaşamentul 2 de Pompieri Oradea - 843 cazuri, Detaşamentul 1 de Pompieri Oradea - 495 cazuri, Staţia de Pompieri Săcueni - 238 şi Gărzile de Intervenţie Tinca şi Sălard - fiecare câte 230 de misiuni.

În această perioadă, 1 ianuarie - 31 aprilie 2022, din totalul misiunilor echipajului de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea şi ale celor 10 echipaje de pompieri militari paramedici din cadrul subunităţilor ISU BH, cele mai multe - peste 2.500, au fost desfăşurate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, respectiv a primului ajutor calificat.

De asemenea, în intervalul precizat, echipajele SMURD Bihor au intervenit pentru salvarea victimelor implicate în 353 accidente rutiere produse în judeţ, la 33 dintre acestea impunându-se intervenţia echipajelor de descarcerare pentru salvarea persoanelor rămase captive în autovehiculele avariate. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă

Publicat

calendar ortodox februarie 2026: sărbătorile importante din făurar. când începe

Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.

Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu

Publicat

emma raducanu 2021 wimbledon championships day 6 dsc 6581 original e1632825237264.jpg






Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.

Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion

Publicat

accident rutier pe dn 74, în comuna bucium. o mașină

Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș. 

Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.

La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.

Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic

Publicat

baltaretu e1715780822725.jpg






Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.

Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe