Connect with us

ACTUALITATE

Peste 200 de animale din județul Tulcea au fost sacrificate, de la începutul anului, din cauza unor boli

Publicat

bovine

Peste 200 de cabaline şi bovine au fost sacrificate, de la începutul anului, din cauza anemiei infecţioase ecvine (AIE) şi a leucozei enzootice bovine (LEB) care au apărut la animalele din zona de terasă a judeţului Tulcea şi în Delta Dunării.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a declarat, pentru AGERPRES, că răspândirea celor două boli este favorizată atât de sistemul de creştere a animalelor în stare de semi-libertate, practicat în Deltă, cât şi de numărul mare al insectelor hematofage, căpuşe, ţânţari şi tăuni.

"Programul naţional strategic multi-anual pentru LEB consideră zona de Deltă ca fiind infectată. Animalele pot pleca de aici doar în anumite condiţii, cu recoltare de sânge şi buletine de analiză. Dacă probele sunt pozitive, animalul este transportat la abator, iar dacă animalul este sănătos, el poate fi vândut. Pentru AIE se întâmplă acelaşi lucru", a menţionat Tuchilă.

De la începutul anului, 10 cabaline şi 210 bovine au fost depistate cu cele două boli, potrivit sursei.

"În ceea ce priveşte AIE, animalele au fost extrase, eutanasiate şi s-au făcut dezinfecţiile. Pentru LEB, lucrurile sunt un pic mai dificile, pentru că avem un număr destul de mare de animale cu LEB, dar suntem în perioada în care căutăm să extragem animalele bolnave, să le ducem la abator şi să avem această zonă de Deltă liberă de LEB în viitorul apropiat", a mai spus directorul DSVSA.

Numărul insuficient al personalului este o altă problemă cu care se confruntă instituţia.

"Fără un număr optim de medici veterinari nu ne putem atinge dezideratele pe care ni le-am propus. Deficitul este de cel puţin 15 de medici", a mai menţionat Mitică Tuchilă.

Anual, câteva zeci de cai şi câteva sute de bovine sunt sacrificate, din cauza celor două boli, iar statul acordă despăgubiri proprietarilor care deţin documente legale pentru animale. În anul 2016, de exemplu, potrivit DSVSA, de la bugetul statului s-au plătit despăgubiri de peste 550.000 de lei pentru animalele bolnave. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Halal gospodină la Botoșani: Amendă de 1.500 de lei pentru o pungă de gunoi aruncată de o femeie într-un coș stradal

Publicat

halal gospodină la botoșani: amendă de 1.500 de lei pentru

Publicitate

O femeie din municipiul Botoșani a fost sancționată contravențional cu suma de 1.500 de lei după ce a aruncat un sac cu deșeuri menajere într-un coș stradal destinat exclusiv resturilor de mici dimensiuni generate de pietoni.

Incidentul a avut loc în data de 9 februarie 2026, în jurul orei 09:15, în fața unui bloc situat pe Bulevardul George Enescu, nr. 22. Polițiștii locali care monitorizau zonele cunoscute pentru probleme legate de depozitarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

ANAF începe marea restructurare: Mai multe servicii fiscale vor fi desființate. Ce se va întâmpla cu angajații

Publicat

anaf începe marea restructurare: mai multe servicii fiscale vor fi

Publicitate

Administrația Națională pentru Administrarea Fiscală (ANAF) lucrează în prezent la o restructurare internă, care ar putea duce la desființarea mai multor servicii fiscale din întreaga țară, considerate ineficiente. Măsura vine în contextul presiunilor bugetare și al necesității de eficientizare a activității instituției, relatrează alba24.ro.

Direcțiile regionale și administrațiile județene ale ANAF lucrează la scenarii de eficientizare...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la Botoșani. Oamenii reclamă scumpirile și veniturile tot mai mici

Publicat

silegeanu, singurul politician la protestul împotriva taxelor de la botoșani.

Publicitate

Zeci de persoane au protestat, miercuri, începând cu ora 12:00, în fața Direcției de Impozite și Taxe Locale din municipiul Botoșani, nemulțumite de nivelul taxelor, de scumpirile accelerate și de presiunea tot mai mare asupra veniturilor populației.

Oamenii au reclamat faptul că salariile și pensiile nu mai țin pasul cu creșterea costului vieții, iar măsurile fiscale recente îi afectează direct. Manifestanții au scandat mesaje critice la adresa...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 12 februarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 11 decembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 12 februarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 12 februarie 2026:

Loto 6/49: 26, 6, 4, 10, 29, 7

Loto 5/40: 20, 29, 14, 25, 2, 19

Joker: 27, 6, 9, 22, 18 + 11

Noroc: 2 0 2 4 9 5 5

Publicitate

Noroc Plus: 3 0 0 9 4 0

Super Noroc: 8 3 0 5 7 0

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe