Connect with us

ACTUALITATE

Peste 200 de autoturisme incendiate în noaptea Anului Nou, la Strasbourg

Publicat

Peste 200 de mașini au fost incendiate la Strasbourg în noaptea Anului Nou, dublu faţă de anul trecut, indică miercuri Francetvinfo, citând France Bleu Alsace.

Situaţia este comparabilă celei de acum 20 de ani, constată Robert Hermann, preşedintele Eurometropol din Strasbourg şi adjunct al primarului însărcinat cu securitatea oraşului.

"Am revenit la perioade pe care le credeam depăşite pentru a vedea atâtea distrugeri şi parcări afectate de vehicule în flăcări", explică acesta. Primăria a luat totuşi unele măsuri de precauţie, înlăturând maşinile scoase din circulaţie, containere şi pubele.

Această situaţie este "aberantă, ea afectează cartierele populare şi unele familii sunt în dificultate socială, o dată în plus din cauza acestor fapte generate de indivizi din ce în ce mai tineri", potrivit acestuia. Adjunctul primarului din Strasbourg aşteaptă ca justiţia să se sesizeze rapid de această situaţie şi să riposteze.

"Toate acestea indică o voinţă manifestă, înainte de sosirea Anului Nou, de a profita de această noapte pentru a se deda la astfel de acţiuni", a declarat Robert Hermann canalului mass-media citat.

Aceste tulburări sunt urmarea unei "luni agitate la Strasbourg". Incendierile au fost comise cu "metodă, într-un mod sistematic în parcări, (...) maşinile fiind incendiate unele după altele cu dispozitive cu aprindere întârziată, sau cu sisteme cu jeturi de benzină şi de flăcări", a indicat el.

Robert Hermann doreşte instituirea unei legislaţii similare celei din Germania pentru "interzicerea petardelor în magazine". "Este necesară o legislaţie europeană ca astfel de acţiuni să înceteze, fără a afecta petrecerile de sărbători", apreciază adjunctul primarului, insistând că "aceste vânzări prezintă un pericol real pentru populaţie". AGERPRES

Sursa foto: pokaa.fr

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Meteorologii au emis un nou COD GALBEN de precipitații mixte care, local, vor favoriza depunerea poleiului

Publicat

meteorologii au emis un nou cod galben de precipitații mixte

Publicitate

Acesta este valabil până la ora 20:00 în localitățile Dorohoi, Ungureni, Hudești, Mihai Eminescu, Trușești, Ștefănești, Coțușca, Suharău, Havârna, Vlădeni, Vorniceni, Rădăuți-Prut, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești,
Avrămeni, Dersca, George Enescu, Manoleasa,
Hilișeu-Horia, Păltiniș, Vlăsinești, Broscăuți,
Mileanca, Dângeni, Pomârla, Roma, Unțeni,
Știubieni, Darabani, Mihăileni, Drăgușeni, Durnești,
Nicșeni,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (427)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (427)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

DIN CAIETUL MEU DE ÎNSEMNĂRI

(DICȚIONAR SPECIAL)

 

PARADOXUL INTERNETULUI; A fost enunţat de Robert Kraut, profesor de psihologie la Carnegie Mellon University şi l-am găsit explicat de Stela Giurgeanu în eseul „Balanţa plictiselii” din „Dilema veche” nr. 1028 din decembrie 2023: „Potrivit acestuia, deşi Internetul creşte semnificativ nivelul de conexiune, scade...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Meteorologii au emis un COD GALBEN de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben meteo alerta 3.jpg

Publicitate

Meteorologii au emis un Cod galben de precipitații mixte, cu depuneri locale de polei, valabil pentru județul Botoșani, până la ora 14:00.

Pentru evitarea producerii unor evenimente rutiere, le recomandăm șoferilor să:

* evite deplasările dacă nu sunt absolut necesare;
* reducă mult viteza;
* păstreze o distanță mare față de alte vehicule;
* nu frâneze și să nu vireze brusc;
* evite depășirile.

Pe pietoni îi sfătuim:

* să meargă cu grijă;
*...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție! Două persoane din Botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi WhatsApp compromise

Publicat

atenție! două persoane din botoșani, victime ale înșelăciunilor prin conturi

Publicitate

Luni, două persoane din municipiul Botoșani au fost victimele infracțiunilor de înșelăciune, comise prin intermediul unei aplicații de mesagerie .

 Persoanele vătămate au primit mesaje, aparent, transmise de persoane cunoscute, prin care li se solicita transferarea a 2.500 de lei, în diferite conturi bancare, sub formă de împrumut.. Având în vedere faptul că mesajele proveneau de la persoane de încredere, victimele au efectuat transferurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe