EVENIMENT
Peste 200 de autovehicule istorice participă în București, la Retro Parada Toamnei 2024
Retro Parada Toamnei 2024, expoziţia care încheie calendarul evenimentelor organizate în acest an, va avea loc duminică, între orele 10,00 - 13,30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor din Bucureşti.
Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, la eveniment vor putea fi văzute peste 200 de autovehicule istorice ale membrilor filialei Bucureşti a Retromobil Club România.
La paradă vor fi prezentate autoturisme atestate istoric după standardele FIVA fabricate între anii 1920 şi 1990.
Având o tradiţie de 27 ani, Retro Parada organizată de Retromobil Club România prin reunirea autoturismelor istorice aflate în colecţia membrilor săi reprezintă o ocazie efervescentă şi unică de a lua contact cu istoria fenomenului automobilistic mondial din ultimul secol.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Sectorului 4, Grawe Asigurări România şi Delta Plus Trading.
Expoziţia va putea fi vizitată gratuit.
Retro Parada Toamnei în acest an este prezentă în 30 de oraşe din România, în care va expune publicului pasionat peste 2.500 de autovehicule, constituind, prin amploarea sa, cea mai importantă iniţiativă privată bazată pe voluntariat la nivel naţional care promovează recuperarea şi păstrarea tezaurului pe roţi al ţării noastre.
Retro Parade ale Toamnei sunt organizate de filialele Retromobil, în weekend-ul 19-20 octombrie, în oraşele: Arad, Baia Mare, Drăgăşani, Focşani şi Ploieşti - pe 19 octombrie; şi Bistriţa, Câmpulung Moldovenesc şi Târgovişte - pe 20 octombrie.
sursa: Agerpres
Un incendiu a izbucnit joi spre vineri noapte, la o cabană din Pâclișa, cartier aparținător al municipiului Alba Iulia. Pompierii au fost anunțați printr-un apel la 112.
Incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, afectând o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați.
La fața locului au intervenit două autospeciale de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor.
Pompierii au reușit localizarea incendiului, împiedicând extinderea acestuia.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Retrospectivă 2025. Mircea Miclea: Explicația a ceea ce s-a întâmplat cu votul este expresia furiei pe sistem, nu a TikTok-ului
Discuția cu profesorul Mircea Miclea la podcastul Contraste de pe Cluj24 nu a fost despre politică sau, mai exact, nu a fost numai despre politică. Nici nu putea fi altfel. Dar trăim, din păcate, sub acest blestem al lucrului prost făcut și neterminat al alegerilor de la sfârșitul anului trecut. Aveți câteva explicații pentru asta dar și pentru ceea ce ni se întâmplă cu viețile noastre. Mai jos câteva fragmente din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Loius Munteanu dă CFR Cluj pe America. Transfer de 7 milioane de dolari şi un salariu anual de 1,2 milioane
Clubul american de fotbal DC United este pe punctul de a finaliza transferul atacantului român Louis Munteanu de la CFR Cluj, pentru o sumă care ar reprezenta un nou record pentru gruparea din Major League Soccer (MLS), conform unor surse apropiate de această tranzacţie, citate de site-ul The Athletic.
Transfer de 7 milioane de dolari
Clubul din Washington urmează să plătească o sumă iniţială de 7 milioane de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
ISU Cluj a emis mesaj de avertizare RO-Alert, Cod Roșu de vânt puternic. Este vizată zona de munte a județului Cluj, la altitudine de peste 1.800 de metri.
Vânt de 120 km/h
Este preconizat vânt puternic, cu viteza la rafală de peste 120km/h, care viscolește și troienește zăpada deja depusă și care va determina scăderea vizibilității aproape de 0.
Avertizarea este valabilă până la ora...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
