EVENIMENT
Peste 23.000 de persoane au tranzitat frontierele României, în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră ale României au trecut aproximativ 23.300 persoane, cetățeni români și străini şi peste 16.800 mijloace de transport, au informat joi reprezentanții Poliției de Frontieră, într-un comunicat de presă.
Aceștia au precizat că pe sensul de intrare au fost aproximativ 10.800 persoane cu 8.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 12.500 persoane cu 8.400 mijloace de transport.
Potrivit comunicatului de presă, în această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.
În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 13.000 de persoane şi 10.000 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 6.600 de persoane cu 5.300 mijloace de transport.
Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.
După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.
Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 41 fapte ilegale (9 infracţiuni şi 32 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 203.300 lei;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 26.800 lei.
- nu s-a permis intrarea în ţară unui cetăţean străin, care nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui cetăţaen român din diferite motive legale.
Angajații din cinci primării din județul Cluj intră, marți, timp de două ore, într-o grevă de avertisment, nemulțumiți de măsurile luate de Guvernul Boolojan în ceea ce privește administrația publică locală.
Liderul filialei Cluj a Sindicatului SCOR, Cornelia Delimoț, a declarat pentru Cluj24 că greva va afecta primăriile din comunele Luna, Negreni, Panticeu, Vad și Geaca, urmând ca marți dimineață...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbatul acuzat de DIICOT Alba Iulia că s-a dat drept agent SRI este căutat de autoritățile din Spania. Ce ar fi făcut ”domnul M”
Teodor Manuel Isfan, ”domnul M”, bărbatul care s-a dat drept ofițer de informații SRI, polițist rutier pe străzile din Alba Iulia, dar și detașat MAE la Bilbao, este căutat și de anchetatorii din Spania.
La finalul lunii octombrie 2025, tânărul era arestat preventiv după o anchetă a DIICOT Alba Iulia. Acesta ar fi recrutat foști combatanți din teatrele de operații și persoane pasionate de arme, pe care le-ar fi convins că vor face parte dintr-o structură secretă a SRI,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Românii sunt pe primul loc în Europa de Sud-Est cu cele mai multe comenzi de pizza în 2025, iar un clujean a comandat cele mai multe pizza în cursul anului trecut.
România, pe locul doi în lume cu cele mai multe comenzi de pizza
România ocupă locul al doilea la nivel mondial în clasamentul ţărilor cu cele mai multe comenzi de pizza în anul 2025, imediat după Spania, fiind, totodată, pe primul loc...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș. O mașină s-a răsturnat pe carosabil
Un accident s-a petrecut luni după-amiaza pe autostrada A1 Ilia-Deva-Sebeș, în dreptul localității Ilia. O mașină s-a răsturnat pe carosabil. În evenimentul rutier a mai fost implicat un camion.
Potrivit ISU Hunedoara, în evenimentul produs pe sensul de mers Ilia – Deva au fost implicate 2 autovehicule: un autoturism și un autocamion. Ambele circulau în aceeași direcție de mers, iar în fiecare dintre acestea se afla doar conducătorul auto.
Pompierii au acționat cu o...
Citește mai mult pe Alba24.ro
