EVENIMENT
Peste 237.000 de persoane au trecut în ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră ale României
În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră ale României au trecut peste 237.000 de persoane.
Potrivit Poliției de Frontieră, în 30 noiembrie 2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) peste 237.000 de persoane, cetățeni români și străini, şi aproximativ 66.700 de mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România au fost 72.879 persoane, dintre care 7.414 de cetăţeni ucraineni.
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 30.11.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 6.755.340 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
EVENIMENT
S-au înmulțit cazurile de gripă și pneumonii în județul Alba. Câți pacienți sunt internați în spitale
Numărul cazurilor de gripă și pneumonii a crescut în județul Alba. Peste 100 de pacienți sunt internați în spitale cu acest diagnostic.
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a comunicat situația îmbolnăvirilor în săptămâna 19-25 ianuarie.
Au fost înregistrate 126 cazuri de gripă. Sunt cu 43,18% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară. 9 pacienți sunt internați.
Sunt 390 de cazuri de pneumonii. Numărul este cu 5,98% mai mare față de săptămâna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Alin Tișe: „Stop. Ajunge cu politica pe spatele copiilor”. Atac dur după eliminarea spitalelor din Cluj de la finanțare
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a ieșit vineri cu o nouă declarație de protest la adresa guvernanților. Reacția vine după ce proiecte importante de spitale din Cluj au fost lăsate, din nou, în afara finanțării.
Tișe spune că ceea ce se întâmplă reprezintă o „premiere a incompetenței” și afirmă că nu poate să tacă, pentru că tăcerea ar însemna complicitate.
Alin Tișe:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Vremea în luna februarie 2026: patru săptămâni cu temperaturi neobișnuite. Perioade cu ploi și ninsori. Prognoza ANM
Vremea în luna februarie 2026: urmează patru săptămâni cu temperaturi neobișuite. Mai sunt anunțate perioade cu ploi și ninsori. Vor fi variații mari de temperatură de la o zi la alta și de la o regiune la alta.
Ultima lună de iarnă începe cu maxime de 5-6 grade în centru, vest și nord. În Transilvania vor fi însă doar 1-2 grade în Brașov și Cluj.
În sud vor fi maxime de -2 grade, iar în nord-est va fi ger: -7 grade ziua și -14 grade pe timp de noapte.
Vremea în luna...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
E OFICIAL: Guvernul a aprobat menținerea reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru localitățile din Munții Apuseni
Guvernul a adoptat vineri o ordonanță de urgență care asigură menținerea în acest an a reducerii cu 50% a impozitelor și taxelor locale pentru comunitățile din Munții Apuseni și Delta Dunării. Măsura a fost anunțată de către deputatul PNL de Alba, Florin Roman, pe Facebook.
Decizia vine după ce mai multe primării din zona Munților Apuseni din județul Alba au anunțat suspendarea plății taxelor locale, cerând aplicarea facilităților fiscale prevăzute de Hotărârea de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
