EVENIMENT
Încep campaniile de vaccinare în Europa, unde sunt peste 25 de milioane de cazuri de infectare. Noua tulpină de COVID stârnește îngrijorare
Peste 25 de milioane de cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost recenzate în Europa, unde o nouă tulpină virală detectată în Marea Britanie stârneşte îngrijorări tot mai mari, în contextul în care campaniile de vaccinare din Uniunea Europeană vor fi lansate duminică, informează AFP.
Cele 52 de ţări din Europa, care se întinde spre est până la Azerbaidjan şi Rusia, alcătuiesc zona cea mai afectată din lume prin prisma cazurilor confirmate, devansând regiunea SUA-Canada (19.188.172 de cazuri), America Latină şi zona Caraibilor (15.024.469 de cazuri) şi Asia (13.617.004 de cazuri), potrivit unei numărători realizate de jurnaliştii de la AFP, vineri.
Europa este totodată prima regiune a lumii care a depăşit pragul de 500.000 de decese asociate maladiei COVID-19, pe 17 decembrie.
"Să nu risipim sacrificiile făcute"
"În timpul acest an îngrozitor, am văzut sacrificii făcute de atât de mulţi oameni pentru a proteja şi a conserva viaţa. Nu trebuie să risipim aceste sacrificii", a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
"Vaccinurile oferă soluţia necesară pentru a ieşi, în sfârşit, din această tragedie. Însă va fi nevoie de timp pentru ca lumea întreagă să fie vaccinată", a subliniat el într-un mesaj video.
La rândul său, în mesajul de Crăciun transmis vineri, Papa Francisc a lansat un apel prin care a cerut "vaccinuri pentru toţi, în special pentru cei mai vulnerabili", subliniind că "legile pieţei şi brevetele de invenţie" nu trebuie să aibă câştig de cauză în faţa "sănătăţii omenirii".
Potrivit OMS, 61 de vaccinuri se află în faza testelor pe oameni, dintre care 16 au intrat în etapa finală a acestor teste. Iar alte 172 de vaccinuri sunt pe cale de a fi dezvoltate.
Marea Britanie, unde a fost detectată noua tulpină a virusului SARS-CoV-2, este ţara în care epidemia a accelerat cel mai mult (+61%) dintre statele care au înregistrat peste 1.000 de cazuri zilnice pe parcursul ultimelor şapte zile.
Un studiu publicat joi online, dar care nu a apărut deocamdată într-o revistă ştiinţifică, a confirmat că noua variantă a virusului este "cu 50% până la 74%" mai contagioasă decât tulpinile aflate până acum în circulaţie.
Acest detaliu a generat numeroase îngrijorări, cu atât mai mult cu cât noua tulpină a fost depistată şi în Germania, la o femeie care s-a întors cu avionul de la Londra.
Accelerarea vaccinării
Potrivit cercetătorilor de la London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), aflaţi la originea studiului, dacă nu vor fi luate măsuri mai restrictive, "numărul spitalizărilor şi cel al morţilor cauzate de COVID-19 va atinge niveluri mai mari în 2021 decât cele observate în 2020".
După părerea lor, campania de vaccinare "se accelerează sensibil" în Marea Britanie pentru a reduce bilanţul sanitar.
În schimb, în acest stadiu, "nimic nu demonstrează" că o nouă tulpină de coronavirus identificată în Africa de Sud ar fi mai periculoasă sau mai contagioasă decât "verişoara" ei britanică, a declarat ministrul sud-african al Sănătăţii, Zwelini Mkhize.
În contextul în care campania de vaccinare va începe duminică în Uniunea Europeană, ţări precum Italia, Austria şi Irlanda au intrat din nou izolare pe durata sărbătorilor de sfârşit de an.
Italia, cea mai afectată ţară din Europa (70.000 de morţi), a intrat într-o nouă fază de restricţii până pe 6 ianuarie, marcată de limitarea deplasărilor.
Cel de-al treilea lockdown a început şi în Irlanda şi în Austria, deşi autorităţile de la Viena au autorizat totuşi deschiderea a peste 400 de staţiuni de schi din această ţară.
Vineri, Danemarca a închis magazinele non-esenţiale, iar noi restricţii au intrat în vigoare în provincia canadiană Quebec, inclusiv telemunca obligatorie şi închiderea magazinelor non-esenţiale până pe 11 ianuarie.
În Marea Britanie, mai multe mii de şoferi şi-au petrecut Crăciunul în camioanele lor, după ce au rămas blocaţi în zona Dover, principalul port englez de la Canalul Mânecii, în aşteptarea unor rezultate negative la testele COVID-19 care să le permită accesul pe continent.
Franţa a anunţat că va trimite peste 1.000 de mese gratuite şoferilor care îşi petrec Crăciunul în Marea Britanie.
Tot mai multe camioane provenind din zonele costiere engleze debarcă în această perioadă la Calais, în nordul Franţei, a anunţat conducerea portului francez, potrivit căreia situaţia "va fi total rezolvată" până sâmbătă.
Franţa, îngrijorată de noua tulpină de coronavirus identificată în sud-estul Angliei, şi-a închis frontierele duminică, pentru 48 de ore, în faţa persoanelor care vin din Marea Britanie, iar traficul rutier a fost de atunci reluat doar parţial şi se desfăşoară cu mare greutate.
În America Latină, trei ţări - Mexic, Chile şi Costa Rica - au început campaniile naţionale de vaccinare după ce au recepţionat primele doze de vaccin Pfizer-BioNTech.
"Este cel mai frumos cadou pe care cineva putea să îl primească în 2020!", a declarat Maria Irene Ramirez, o infirmieră mexicană de 59 de ani, în timp ce era inoculată cu acest vaccin la Spitalul General din Ciudad de Mexico.
O asistentă medicală de 46 de ani, Zulema Riquelme, care s-a declarat "emoţionată şi tulburată", a primit joi prima doză a aceluiaşi vaccin la Santiago, sub privirile preşedintelui chilian Sebastian Pinera.
Argentina, a doua ţară din lume care a omologat vaccinul rusesc Sputnik V după Belarus, a primit primele 300.000 de doze şi urmează să demareze campania de vaccinare săptămâna viitoare.
Pandemia de COVID-19 a provocat cel puţin 1.743.187 de decese şi a infectat peste 79,3 milioane de persoane la nivel mondial după ce biroul OMS din China a anunţat public apariţia acestei maladii la sfârşitul lunii decembrie 2019, potrivit unui bilanţ întocmit vineri de AFP. AGERPRES
EVENIMENT
Banii românilor cresc accelerat în Pilonul II. Active record de peste 200 miliarde lei și aproape 8,5 milioane de participanți
Fondurile de pensii private obligatorii au încheiat anul 2025 la un nivel record, cu active totale de 201,6 miliarde de lei, marcând o creștere spectaculoasă de 34% față de finalul anului precedent, potrivit celor mai recente date publicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).
Conform ASF, aproximativ 94% din investițiile fondurilor sunt direcționate către active românești, majoritatea denominate în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Horoscop 9-15 februarie 2026: Ce spun astrele despre ziua de 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, pentru fiecare zodie
Horoscop 9-15 februarie. Această săptămână este marcată de o atmosferă mai emoțională decât de obicei, având în vedere că se apropie Ziua Îndrăgostiților.
Totuși, nu este vorba doar despre romantismul clasic, ci despre felul în care fiecare zodie își definește relațiile, nevoile și limitele.
Pentru unii, 14 februarie devine un test al sincerității în cuplu, pentru alții, un moment de clarificare sau chiar de decizie.
Dincolo de această zi, întreaga săptămână...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
L-ați văzut? Bărbat din Aiud, dat dispărut de mama sa. A plecat spre Alba Iulia și nu a mai putut fi contactat
Polițiștii din Alba caută un bărbat care a dispărut din municipiul Aiud. Persoanele care pot oferi informații sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la 112.
În seara zilei de 8 februarie 2026, polițiștii din Aiud au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, SZANTO ROBERT LEHEL, în vârstă de 52 de ani, a plecat de la domiciliul său, la aceeași dată, în jurul orei 10.00, spre municipiul Alba Iulia și nu a mai revenit,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, realizate după noua metodă austriacă
O serie de imagini impresionante cu tunelurile de pe Autostrada Sibiu - Pitești A1, au fost publicate de un pasionat de infrastructură.
O serie de imagini filmate în ultimele zile de Raducu P Drum, un pasionat de infrastructură, prezintă modul în care arată în prezent tunelurile realizate de Porr Construct SRL, prin noua metoda austriacă.

Ambele galerii ale primului tunel (cel scurt) se construiesc exclusiv prin excavare –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
