EVENIMENT
Peste 25 de percheziţii domiciliare în Reșița, la persoane suspectate că s-au racordat ilegal la reţelele de electricitate
Poliţiştii din Reşiţa au descins, luni dimineaţă, la peste 25 de adrese la care se suspectează că locuinţele sunt racordate ilegal la reţeaua de electricitate, proprietarii furând astfel energie electrică.
Potrivit unui comunicat de presă remis de Poliţia Română, agenţii din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa pun în executare 26 de mandate de percheziţie domiciliară, toate în acest oraş, iar 21 de persoane vor fi duse la audieri.
"La nivelul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul de Investigaţii Criminale se află în lucru un dosar penal având ca obiect mai multe plângeri penale din partea furnizorului de energie electrică. În cauză, se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine, în scopul racordării directe la reţeaua de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare", se precizează în comunicat.
Dosarul este instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reşiţa. AGERPRES
EVENIMENT
Indemnizațiile și ajutoarele sociale sunt plătite mai devreme, în februarie 2026. ANPIS anunță când sunt virați banii
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) anunță că, în februarie, indemnizațiile și ajutoarele sociale de la stat vor fi plătite mai devreme. Sunt precizate datele la care sunt virați banii către beneficiari.
ANPIS face referire la alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție.
”Plățile pentru alocația de stat, indemnizația de creștere a copilului și stimulentul de inserție aferente lunii ianuarie 2026 vor fi...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ministrul Muncii vrea să majoreze indemnizațiile copiilor cu dizabilități. Care sunt sumele plătite în prezent
Ministrul Muncii, Florin Manole, susține că indemnizațiile pentru copiii cu handicap sunt prea mici și trebuie majorate. Acesta a precizat că în prezent indemnizația pentru copiii cu handicap mediu este de 80 de lei, iar cea pentru cei cu handicap grav este de 463 de lei.
Ministrul a reacționat într-o postare pe Facebook după declarațiile controversate făcute de un primar din Bacău, care a spus că „cine nu muncește nu merită să trăiască”.
Florin Manole a atras atenția...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fostul șef al Jandarmeriei Cluj, generalul (r) Aurel Litan, suspendat din calitatea de membru al Consiliului Director al ANCMRR
Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere (ANCMMR) din MAI a dispus, marți, suspendarea generalului de brigadă (r) Aurel Litan, din calitatea de membru al Consiliului Director până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în dosarul în care este acuzat de agresiune sexuală adupra unei minore de 17 ani.
”Consiliul Director al ANCMRR din M.A.I., reunit în ședință...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO ȘTIREA TA: Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Florile care vestesc primăvara
Au apărut primii ghiocei la Lunca Ampoiței. Primele semne ale apropierii primăverii au fost observate la Lunca Ampoiței de un cititor Alba24.
La început de februarie, au apărut primii ghiocei, profitând de temperaturile ușor mai ridicate din această perioadă.


Apariția ghioceilor este un fenomen obișnuit pentru sfârșitul iernii, însă momentul exact depinde de condițiile meteorologice.
Ghioceii sunt considerați vestitori ai primăverii și reprezintă un indicator al...
Citește mai mult pe Alba24.ro
