Connect with us

ACTUALITATE

Peste 2,5 milioane de acţiuni de control, efectuate de inspectorii ANPC în ultimii 30 de ani

Publicat

supermarket
Arhivă foto

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat, în ultimii 30 de ani, un număr de peste 2,5 milioane de acţiuni de control, care au cuprins peste 1.000 de tematici naţionale, a declarat, marţi, directorul general al instituţiei, Paul Anghel, într-o conferinţă ce a marcat împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea ANPC.

"Au fost efectuate peste 2,5 milioane de acţiuni de control, care au cuprins peste 1.000 de tematici naţionale. Au fost primite peste 1,3 milioane de sesizări. A fost asigurată consilierea gratuită a peste 7.000 de operatori economici. A fost dispusă interzicerea de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman ale unor produse neconforme în valoare de 145 de milioane de lei noi", a afirmat Paul Anghel.

Directorul general al ANPC a menţionat că valoarea amenzilor aplicate în această perioadă de instituţie a atins suma de 1,8 miliarde de lei.

"Au fost aplicate amenzi contravenţionale în valoare de 1,8 miliarde de lei noi. În fiecare an am desfăşurat, chiar dacă în condiţii mai vitrege câteodată, cu bugete reduse, Comandamentul Litoral, Comandamentul Delta Dunării şi în perioadele de iarnă, în zonele unde există un dever mare de consumatori, am desfăşurat comandamentele de iarnă, fie că vorbim de Rânca-Novaci, fie că vorbim de Cluj - Băile Felix, fie că vorbim de zona montană, de Bran - Moieciu - Braşov - Poiana Braşov sau de Valea Prahovei. De asemenea, ori de câte ori au existat evenimente gen Untold, Neversea, colegii noştri comisari au consiliat operatorii economici şi au efectuat acţiuni de control acolo unde au existat zone aglomerate de consumatori pentru o anumită perioadă. Trebuie subliniat că suntem instituţia care a marcat pionieratul în domeniul etichetării produselor alimentare din România, prin elaborarea primului act normativ, respectiv HG 784/1996", a precizat Paul Anghel.

ANPC şi-a îmbunătăţit constant modul de cooperare

Directorul general al ANPC a subliniat că ultimul raport al Comisiei Europene arată că ANPC şi-a îmbunătăţit constant modul de cooperare cu Comisia Europeană şi cu celelalte state membre.

"Conform celui mai recent raport de evaluare al Comisiei Europene, din decembrie 2021, ANPC şi-a îmbunătăţit constant modul de cooperare cu celelalte state membre şi cu Comisia Europeană prin intermediul sistemului de informare a pieţei interne, iar colegii de la Comisia Europeană spuneau că modulul CPC s-a evidenţiat prin rezultate excelente înregistrate în utilizarea platformei", a adăugat Paul Anghel.

La rândul său, preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a menţionat că în prezent instituţia lucrează la modificarea unor acte normative care să permită ANPC autofinanţarea.

Elaborarea sau modificarea unor acte normative

"Lucrăm la proiectul evaluării activităţii, pentru că ne dorim aliniere din punct de vedere al dotărilor al fiecăruia dintre comisariate. Lucrăm la acest moment la elaborarea sau modificarea unor acte normative, pentru că aşa cum alte autorităţi pot obţine venituri din consiliere, din sfaturi, din avizare, şi această autoritatea trebuie să aibă dreptul de a se autofinanţa pentru anumite segmente. Suntem într-o avansată discuţie cu colegii de la Metale Preţioase, o sursă importantă de venit atât pentru Guvern, dar ne dorim s-o facem sursă importantă de venit şi pentru autoritatea noastră.

Încercăm la acest moment să punem pe masa Guvernului faptul că şi noi contăm din punct de vedere al încasărilor, pentru a putea obţine acordul dânşilor pentru a gestiona măcar parte dintre venituri şi să avem un orizont de timp mai mult decât rezonabil până la care vom putea asigura toate cele necesare. Sunt multe proiectele la care se lucrează, dar le-am spus pe cele care sunt deja avansate, care sunt în procedură de atribuire sau în procedură de evaluare a colegilor de la Juridic, pentru a putea fi puse pe masa Guvernului", a declarat Horia Constantinescu. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO Violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive în județul Botoșani

Publicat

video violența școlară nu rămâne ascunsă: 179 de activități preventive

Publicitate

Sub semnul Zilei Internaționale a Nonviolenței în Școli, marcată în fiecare an la 30 ianuarie, în această săptămână polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat în mod deosebit activități privind prevenirea și combaterea oricăror acte de violență în unitățile de învățământ.

 

În perioada 26 – 30 ianuarie, polițiștii cu responsabilități pe linia siguranței școlare din întregul județ au intensificat desfășurarea...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rata șomajului în Botoșani în decembrie 2025: 3,71%, ușor în creștere

Publicat

rata şomajului înregistrat în evidenţele ajofm botoșani în luna februarie 2025

Publicitate

La sfârșitul lunii decembrie 2025, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani erau înregistrați 4.078 șomeri (din care 1.750 femei), rata șomajului fiind de 3,71% în creștere ușoară față de luna noiembrie cu 0,05 pp.

Din totalul de 4.078 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Botoșani, 787 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.291 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și reziliență

Publicat

botoșani, implicat în construirea unei strategii regionale de dezvoltare și

Publicitate

Joi, municipiul Siret a găzduit o întâlnire de lucru dedicată cooperării regionale, organizată în cadrul misiunii Băncii Mondiale în Regiunea Nord-Est. Evenimentul a reunit factori de decizie și experți interesați de consolidarea dezvoltării regionale și de creșterea competitivității economice.

La discuții au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Botoșani, alături de reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune de control la Botoșani pentru prevenirea muncii și șederii ilegale a străinilor

Publicat

acțiune de control la botoșani pentru prevenirea muncii și șederii

Publicitate

Respectarea legislației în domeniul muncii și al șederii străinilor reprezintă o prioritate constantă pentru autorități, iar acțiunile preventive desfășurate contribuie la menținerea unui climat de legalitate și siguranță.

 

Joi, 29 ianuarie a.c., a fost desfășurată o acțiune de control pentru prevenirea și combaterea muncii și a șederii ilegale a străinilor, la două societăți comerciale situate pe raza Municipiului Botoșani.

 

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe