Connect with us

ACTUALITATE

Peste 250 de artişti din patru ţări, aşteptaţi la Festivalul Sighişoara Medievală

Publicat

Peste 250 de artişti din România, Ungaria, Ucraina şi Italia sunt aşteptaţi să facă spectacol, de vineri până duminică, la Festivalul Sighişoara Medievală, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

"Cel mai important festival medieval apărut în anul 1992, care prezintă viaţa civilă şi militară a secolelor XIII - XVII, îşi deschide porţile în perioada 26 - 28 iulie 2019. Tema festivalului de anul acesta este 'Misterul medieval' făcând referire la formele teatrale apărute în evul mediu cu acceptul bisericii şi care promovau moralităţi religioase, tablouri biblice, ce aveau ca scop educarea poporului, dar şi la înţelesul enigmatic al acestei perioade", se arată în comunicatul organizatorilor.

Potrivit sursei citate, publicul va avea ocazia să vadă concerte pe scenă şi stradale, demonstraţii militare, reconstituiri istorice ale unor evenimente militare pedestre şi ecvestre, spectacole de teatru medievale, de commedia dell'Arte, jonglerii, dansuri medievale, magie şi ateliere artistice şi de mânuire a armelor medievale.

Toate acestea se vor desfăşura în cinci tabere (Tabăra Atelierelor de lângă Turnul Cizmarilor, Tabăra Cavalerilor de lângă Biserica Mănăstirii, Tabăra Comedianţilor din Piaţa Răţuştelor, Tabăra Meşteşugarilor din jurul primăriei, Arena Cavalerilor din Piaţa Sigma), două spaţii interioare (Turnul Fierarilor - un Turn al Artelor, Sala Sander), plus Piaţa Mare a Cetăţii, unde se găseşte şi scena principală.

"Printre artiştii participanţi vor fi actorii Eugenia Şerban, Cosmin Şofron, Gabriel Apostol, Trupele de muzică SPIRITUAL SEASONS din Ucraina, ANNO MUSICA din Ungaria, SPECIMEN TEATRO din Italia, CIMPOIERII de Transilvania şi TRUVERII din Romania, dintre cei mai importanţi lăutişti din ţară: Caius Hera, Cristi Lazar, Nicolae Szekely, Companii teatrale precum Skepsis din Alba Iulia, Studio 24 din Bucureşti şi, nu în ultimul rând, ordine militare din Mediaş, Cluj Napoca, Braşov, Bucureşti, Artgotica din Sibiu cu jonglerii cu steaguri şi Nosa din Bistriţa cu dansuri medievale. Dar să nu uităm de proiecţia video de pe Turnul cu ceas, ce va închide această ediţie", se precizează în comunicat.

Festivalul, ajuns la a 26-a ediţie, este organizat de municipiul Sighişoara, fiind coordonat artistic de către Societatea Cultural Artistică de Tineret Concret, Sub Înaltul Patronaj al principesei Margareta, Custodele Coroanei României. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh meletie, arhiepiscopul antiohiei

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe