EVENIMENT
Peste 256.000 de persoane au trecut prin punctele de frontieră din țară, în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră ale României au trecut peste 256.000 de persoane.
Potrivit Poliției de Frontieră, în data de 18.07.2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 256.700 de persoane, cetățeni români și străini și peste 64.500 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.
Pe sensul de intrare în România, au fost 120.552 de persoane, dintre care 14.207 de cetăţeni ucraineni.
Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.07.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.101.433 cetăţeni ucraineni.
În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
EVENIMENT
8 octombrie 1922: Sfințirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia. Cum a decurs ceremonialul religios în Cetatea Marii Uniri

Sfințirea Catedralei Încoronării din Alba Iulia a avut loc în data de 8 octombrie 1922. Câteva zile mai târziu, în 15 octombrie, Regele Ferdinand şi Regina Maria au fost încoronaţi ca regi ai României Mari.
Astfel, în urmă cu 103 ani, slujba de sfinţire a început la ora 9:15. După ce a miruit zidurile lăcaşului, mitropolitul Nicolae Bălan a ţinut o predică în care a arătat importanţa oraşului Alba Iulia.
Au fost prezenţi peste 100 de preoţi din împrejurimi,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Rezidențiat 2025: proba scrisă, în 16 noiembrie. Înscrieri, locuri și posturi în Alba și în țară, reguli pentru candidați

Rezidențiat 2025: concursul de intrare în rezidențiat pe loc și pe post în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie se va desfășura duminică, 16 noiembrie 2025.
Testarea va fi de la ora 10.00, în șase centre universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara.
Ordinul ministrului Sănătății privind organizarea concursului de rezidențiat, sesiunea 2025, a fost publicat în Monitorul Oficial, în 7 ocombrie.
Rezidențiat 2025: locuri și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Manifest pentru femeile care luptă împotriva cancerului de sân. Sculptura „Fir cu fir. Nu pierzi cine ești” în Cluj

Joi, 8 octombrie, ora 11:00, la Monumentul Memoriașilor de pe Bulevardul Eroilor, Fundația Vertical Freedom a lansat sculptura interactivă „Fir cu fir. Nu pierzi cine ești” simbol dedicat femeilor care înfruntă lupta cu cancerul la sân.
Evenimentul a reunit peste 20 de femei din comunitate, îmbrăcate în roz, culoarea speranței, care au legat panglici colorate pe sculptură, simbolizând firele de păr…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Noi reguli pentru profesori, la clasele primare. Ce trebuie respectat privind rezultatele elevilor la evaluări

Elevii nu vor fi comparați după rezultatele la evaluările din clasele primare. Testările din clasele I-IV vor fi evaluate prin calificative, care sunt discutate confidențial. La aceste rezultate au acces elevii, părinții și profesorii.
Rezultatele nu vor mai fi discutate în fața clasei ori în ședințele cu părinții. Cadrele didactice nu pot compara pe copii între ei, chiar dacă mulți părinți, spun dascălii, le cer insistent acest lucru, potrivit stirileprotv.ro.
Reguli…
Citește mai mult pe Alba24.ro