EVENIMENT
Peste 27.000 de angajaţi ai MAI, la datorie de 1 Decembrie în toată țara
Peste 27.000 de angajaţi ai MAI vor fi la datorie de 1 Decembrie pentru a asigura măsurile de ordine publică şi intervenţiile în caz de urgenţă, cu accent pe evenimentele publice prilejuite de Ziua Naţională.
Potrivit unui comunicat de presă remis de MAI, în întreaga ţară vor avea loc peste 660 manifestări - parade militare, ceremonii de depuneri de coroane şi evenimente cultural - artistice. Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la aceste evenimente sunt implicaţi, la nivel naţional, poliţişti, jandarmi, pompieri şi paramedici SMURD.
Misiunile efectivelor MAI vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier, în special în zonele în care vor fi restricţii de circulaţie, şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, în cazul în care acest lucru se impune.
Cele mai semnificative evenimente sunt organizate în Bucureşti şi Alba Iulia.
La parada militară organizată în Capitală vor defila pe sub Arcul de Triumf ofiţeri, agenţi şi subofiţeri din cadrul Poliţiei, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţiei de Frontieră, dar şi studenţi ai Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza".
De asemenea, blocul de defilare al MAI va fi compus şi din tehnica folosită de structurile MAI pentru îndeplinirea misiunilor din competenţă.
Potrivit comunicatului, ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a declarat că s-a angajat să fie "în slujba românilor, împreună cu toţi colegii din această instituţie, pentru a le oferi siguranţă, normalitate şi încredere în Statul Român". AGERPRES
EVENIMENT
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor: Precizări ANAF
Condițiile în care se declară inactivitatea fiscală a firmelor, ca urmare expirării mandatului administratorilor sau a unor modificări legislative recente: Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) precizează că au rămas neschimbate criteriile pentru declararea inactivității fiscale în ceea ce privește mandatul administratorilor.
Precizările oficiale de la ANAF vin în contextul apariției în spațiul public a unor informații false pe acest subiect.
ANAF nu declară...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investiție de 10 milioane euro la Iclod. O firmă ridică o fabrică de ultimă generație și aduce până la 150 de locuri de muncă
Compania Norstal Steel Structures investește 10 milioane de euro într-un proiect important pentru dezvolatarea economică a comunei Iclod.
Proiectul vizează construirea unei fabrici moderne de structuri metalice, orientată către piața scandinavă și proiectată la cele mai înalte standarde europene de calitate.
Noua unitate industrială este gândită încă din faza de proiect pentru a respecta integral standardele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Pe ce vor fi cheltuiți banii pentru reînarmare
România a primit 16,7 miliarde de euro prin programul SAFE. Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al Uniunii Europene, la care miniștrii europeni ai apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare pentru opt state membre.
România a primit a doua cea mai mare finanțare din Uniunea Europeană, în cadrul Programului SAFE, în valoare de 16,7 miliarde de euro.
Fondurile vor ridica valoarea bugetului României...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Câte puncte gastronomice locale sunt în județul Alba și în ce zone sunt cele mai multe. Oferta culinară crește de la an la an
Numărul punctelor gastronomice locale din județul Alba este în creștere de la un an la altul, transmit reprezentanții DSVSA Alba.
În prezent, sunt înregistrate 34 de astfel de unități, după ce, anul trecut, au fost înființate șase puncte gastronomice locale, dublu față de anul 2024, când au fost înregistrate trei unități.
Primele puncte gastronomice locale din județul Alba au fost înregistrate în anul 2019.
Majoritatea acestora sunt situate în zona Munților Apuseni,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
