Connect with us

EVENIMENT

Peste 290.000 de persoane au trecut în ultimele 24 de ore prin punctele de frontieră din țară

Publicat

politia de frontiera general vama
Arhivă foto

Aproximativ 292.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 71.000 mijloace de transport, au efectuat joi formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, a informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră.

Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, pe sensul de intrare în România, au fost 128.894 de persoane, dintre care 12.614 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 4,95% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 18.08.2022, ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.987.734 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 71 de fapte ilegale (42 de infracţiuni şi 29 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 6.000 lei;

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 14.000 lei;

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 20 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 57 cetăţeni români din diferite motive legale. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Scandal de hărțuire sexuală, judecat la Curtea de Apel Alba: Primar condamnat, după ce a solicitat favoruri sexuale unei angajate

Publicat

scandal de hărțuire sexuală, judecat la curtea de apel alba:

Cazul fostului primar din comuna Călinești, județul Argeș, Mihai Georgescu, se va judeca în apel la Curtea de Apel Alba Iulia. Este vorba despre un caz rar întâlnit în instanțele din România folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.

Mai exact fostul primar a fost condamnat după ce a cerut favoruri sexuale din partea unei angajate pentru promovare. Angajata primăriei, nu a acceptat acest lucru, ba mai mult de atât a înregistrat conversațiile cu acesta.

Apoi a făcut o...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Prioritățile deputatului PSD de Cluj, Remus Lăpușan: Susținerea producției românești, accelerarea lucrărilor la Autostrada A3

Publicat

remus lapusan.jpeg






Deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan, va susține în sesiune parlamentară care începe luni, inițiative legislative și măsuri publice care să contribuie atât la dezvoltarea județului Cluj, cât și la consolidarea politicilor naționale de dezvoltare ale României, având ca obiectiv creșterea calității vieții, reducerea inegalităților și modernizarea serviciilor publice.

1. Dezvoltare locală și investiții...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ

Publicat

vremea în alba în ajun și de crăciun. prognoza meteo

Vremea în Alba în săptămâna 2 - 8 februarie: Când se încălzește. Prognoza meteo pe localități din județ. În prima săptămână a lunii februarie, vremea în Alba va fi mai caldă decât normalul perioadei, însă va rămâne în mare parte mohorâtă. Intervalul 2–8 februarie aduce temperaturi relativ ridicate pentru data din calendar.

Chiar dacă în primele zile din săptămână frigul persistă, apoi se încălzește ușor, câte puțin ân fiecare zi. Cerul va fi predominant...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Premieră cinematografică la Sebeș: Va rula filmul ”Dobrogea” regizat de Mircea Bezergheanu. Ce spune videograful Eduard Schneider

Publicat

premieră cinematografică la sebeș: va rula filmul ”dobrogea” regizat de

Premieră cinematografică la Sebeș, în weekend-ul următor. Este vorba despre o proiecție a filmului Dobrogea, film în regia lui Mircea Bezegheru. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 februarie de la ora 17.00, la Centrul Cultural ”Lucian Blaga. Accesul la film este gratuit.

„După părerea mea, este cel mai ambițios și elaborat material de film documentar în materie de natură, peisaj, floră și faună pe care l-am văzut vreodată, realizat în România” transmite sebeșeanul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe