Connect with us

EVENIMENT

Peste 3.300 de copaci tăiaţi ilegal în Munţii Rodnei. Prejudiciul depăşeşte un milion de lei

Publicat

padure

Un control al Gărzii Forestiere Cluj pe raza Ocolului Silvic Cormaia - Anieş din judeţul Bistriţa-Năsăud, început anul trecut şi încă nefinalizat, a scos la iveală, până la această dată, tăierea ilegală a peste 3.300 de copaci, prejudiciul cauzat depăşind un milion de lei, potrivit unui comunicat de presă postat pe site-ul instituţiei.

Fondul forestier în care s-au constatat aceste tăieri ilegale aparţine oraşului Sângeorz-Băi şi face parte din arealul Munţilor Rodnei.

Potrivit comunicatului Gărzii Forestiere Cluj, controalele în zonă au demarat în vara anului 2018, în urma unei sesizări anonime primite prin poşta electronică spre finalul anului 2017, întârzierea fiind motivată de cei de la Gardă de condiţiile meteo nefavorabile şi de faptul că erau semnalate tăieri ilegale de arbori pe raza ocolului silvic respectiv, fără a fi indicat un loc exact.

Numeroasele cioate provenite din tăieri ilegale, care au fost găsite în timpul controalelor, au dus la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Controalele s-au oprit odată cu căderea zăpezii anul trecut şi ar fi trebuit reluate în primăvara acestui an de către reprezentanţii Ocolului Silvic Cormaia - Anieş, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat, deoarece pădurarul care avea în responsabilitate ultimul canton verificat, Valea lui David, a refuzat să participe la verificările din teren şi a susţinut, în scris, că nu a identificat probleme în acea zonă.

Faţă de pădurarul respectiv a fost începută cercetarea disciplinară, iar în luna iulie a acestui an controalele au fost reluate.

Până la mijlocul lunii septembrie, au fost identificate 3.350 de cioate provenite din tăieri ilegale de arbori, cu un volum de aproximativ 3.000 metri cubi, iar prejudiciul a fost estimat la peste un milion de lei.

Garda Forestieră Cluj precizează în comunicat că verificările în zona respectivă continuă şi la această dată şi s-ar putea încheia în această toamnă, în funcţie de condiţiile meteo, urmând ca, la final, să fie sesizat din nou Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud cu privire la valoarea totală a pagubelor produse fondului forestier. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din Alba, reținut de polițiști: a lovit un gard și mirosea a alcool

Publicat

ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice. Șofer din

Ce pățești dacă refuzi prelevarea de mostre biologice și ai fost prins băut: Reprezentanții IPJ Alba au transmis că polițiștii Postului de Poliție Bistra au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din comuna Bistra, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit că, în timp ce conducea un autoturism, pe...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Radu Constantea rupe tăcerea după scandalul din Gruia. Ce se întâmplă cu Cristiano Bergodi: Ne așteptăm la suspendare

Publicat

bataie cfr u.png






Finalul partidei disputate în Gruia a fost marcat de un incident grav între antrenorul Cristiano Bergodi și jucătorul Andrei Cordea, care a degenerat într-o încăierare generală între cele două echipe.

În urma conflictului, ambii au fost eliminați, iar situația urmează să fie analizată de Comisia de Disciplină.

Președintele clubului, Radu Constantea, a vorbit la DigiSport despre cele întâmplate,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ANM: Două zile de ninsoare cu depunere de zăpadă, vânt și răcire a vremii. Temperatura va coborî până la minus 15 grade Celsius

Publicat

prognoza meteo săptămânală anm: temperaturi de până la minus 19

ANM anunță două zile de ninsoare și răcire a vremii, într-o informare meteo emisă duminică. Potrivit acesteia, se vor înregistra precipitații predominant sub formă de ninsoare, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și răcire a vremii în intervalul 8 februarie, ora 10:00 – 10 februarie, ora 20:00.

Temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe parcursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Alin Tișe, după derby-ul CFR-„U” Cluj: „A fost mai mult decât un meci, a fost o lecție de comunitate”

Publicat

alin tise cj cluj.jpg






Cluj-Napoca a trăit aseară unul dintre cele mai intense momente sportive ale anului, derby-ul dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj.

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a descris confruntarea drept „mai mult decât un meci”, subliniind dimensiunea socială și emoțională a evenimentului.

„A fost o mărturisire. Un meci cât un campionat, dar și cât o comunitate care știe să se certe cu...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe