Connect with us

ACTUALITATE

Peste 30 de intervenții ale salvamontiștilor, în ultimele 24 de ore. 45 de persoane, salvate din zonele montane

Publicat

alvamontisti montani sursa salvamont romania
sursa foto: Salvamont Romania

Peste 30 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor au fost primite în ultimele 24 de ore, 45 de persoane fiind salvate.

La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 33 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvatorilor montani, cele mai multe pentru zona Prahova - Buşteni (8).

Potrivit Salvamont România, s-au mai primit 4 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, câte 3 pentru Lupeni, Borşa, Voineasa şi Predeal, câte 2 pentru Salvamont Gorj, Maramureş şi Sinaia, şi câte un apel - pentru salvamontiştii din Argeş, Harghita, Hunedoara.

În cazul acestor intervenţii au fost salvate 45 de persoane. Dintre acestea 13 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital.

Totodată, s-au mai primit 32 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Iluminat public modern la Gorbănești: Investiție de aproape un milion de lei pentru eficiență și siguranță

Publicat

iluminat public modern la gorbănești: investiție de aproape un milion

Publicitate

Comuna Gorbănești face un pas important spre modernizare și eficiență energetică. Primarul Ionuț Melinte a anunțat semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public în Comuna Gorbănești, Județul Botoșani”.

Contractul a fost semnat în prezența președintelui Administrația Fondului pentru Mediu, Florin Bănică, iar valoarea totală a investiției se ridică la 996.238 de lei.

Prin...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de joi, 29 ianuarie 2026

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de joi, 29 ianuarie 2026

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, joi, 29 ianuarie 2026, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 29 ianuarie 2026:

Loto 6/49: 14, 46, 12, 43, 41, 3

Loto 5/40: 37, 15, 36, 9, 34, 10

Joker: 4, 9, 16, 5, 21 + 18

Noroc: 1 9 7 9 9 4 6

Publicitate

Noroc Plus: 5 4 0 3 3 7

Super Noroc: 6 2 6 6 3 2

...
Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Gărzi plătite diferit și REGULI noi de personal în spitale. Anunțul ministrului Sănătății

Publicat

spital mavromati.jpg

Publicitate

Plata gărzilor din spitale va fi modificată, iar sistemul sanitar va avea un nou normativ de personal. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat inițierea unui cadru nou de stabilire a personalului medical, care va ține cont de volumul real de muncă, complexitatea cazurilor tratate și tipul serviciilor medicale oferite, nu doar de numărul de paturi existente în spitale, relatează alba24.ro.

Măsura este discutată cu sindicatele și...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Circulați cu atenție. DN 29B: Utilajele de deszăpezire acționează între Leorda și Brăiești

Publicat

zapadadrumuri 1000x600.jpg

Publicitate

Ninsorile căzute în ultimele ore au impus intervenția echipelor de la Secția Drumuri Naționale Botoșani, care acționează în teren pentru menținerea circulației pe DN 29B, pe sectorul Leorda – Brăiești.

Utilajele de deszăpezire se află pe traseu și intervin pentru curățarea carosabilului și prevenirea formării poleiului, în condițiile în care precipitațiile sub formă de ninsoare continuă să afecteze traficul rutier.

Reprezentanții...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe