Connect with us

EVENIMENT

Peste 300 de hectare de vegetaţie şi pădure au ars în municipiul Giurgiu

Publicat

incendiu vegetatie uscata harghita

O suprafaţă de peste 300 de hectare de litieră de pădure, vegetaţie uscată, lăstăriş şi mărăciniş, în multiple focare, a ars într-un incendiu în zona Portului municipiului Giurgiu.

"Un incendiu de vegetaţie uscată şi lăstăriş a izbucnit marţi în zona Portului din municipiul Giurgiu. Din cauza vântului puternic, care a bătut la rafale cu 65 de kilometri la oră, incendiul s-a extins cu repeziciune pe sute de hectare şi a cuprins şi pădurea Ramadan de pe malul Dunării.

Pentru că incendiul se manifesta în mai multe focare şi se extindea rapid, pentru stingerea acestuia au fost solicitaţi să intervină 70 de pompieri, unii dintre aceştia fiind alertaţi din timpul liber. Pompierii au acţionat cu cinci autospeciale de stingere care erau realimentate permanent, dar şi cu lopeţi şi stingătoare. Acţiunea de stingere a fost una de durată, după şapte ore de intervenţie pompierii reuşind să lichideze toate focarele care erau întreţinute de vântul puternic", a precizat, miercuri, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanţi ai Ocolului Silvic şi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei municipiului Giurgiu.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere.

Marţi, judeţul Giurgiu s-a aflat sub atenţionare meteorologică de cod galben pentru intensificări ale vântului. Agerpres

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO FOTO. Simona Halep, apariție VIP la Transylvania Open. Prezentă în tribune la meciul Miriam Bulgaru – Olga Danilovic

Publicat

simona halep 1 e1770036088388.jpeg






Fosta lideră mondială Simona Halep a fost prezentă, luni, în tribunele BT Arena din Cluj-Napoca, unde a urmărit meciul dintre Miriam Bulgaru și Olga Danilovic, în cadrul turneului Transylvania Open WTA 250.

Apariția sa a atras imediat atenția publicului și a fost întâmpinată cu aplauze îndelungate.

Revenire specială la Cluj, într-un rol simbolic

Simona Halep revine la Transylvania Open într-un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

SPAP Sebeș anunță lucrări de plombare a gropilor pe străzile din oraș. Când vor începe

Publicat

spap sebeș anunță lucrări de plombare a gropilor pe străzile

Din cauza condițiilor meteorologice din ultima perioadă (îngheț - dezgheț), stratul de asfalt a suferit pe alocuri deteriorări, formându-se gropi care îngreunează circulația autovehiculelor, au transmis luni reprezentanții Serviciului Public de Administrarea Patrimoniului (SPAP) Sebeș. 

„În scopul menținerii stării tehnice corespunzătoare a străzilor, este necesară executarea unor lucrări de întreținere și reparații a acestora. Aceste lucrări trebuie realizate astfel...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: 70 de locuri de parcare, amenajate în locul unor garaje din Blaj. Când vor fi finalizate lucrările

Publicat

video: 70 de locuri de parcare, amenajate în locul unor

Au început lucrările de amenajare a 70 de locuri de parcare în cartierul Eroilor din Blaj. Termenul de finalizare este începutul lunii martie.

"Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13,14,15 au început.

Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru asemenea lucrări sunt destul de priernice și datorită faptului că în acest an avem un volum foarte mare de lucrări, încercăm să folosim orice zi cu temperaturi bune și cu...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Accident rutier în Piața Cipariu din Cluj-Napoca. Două mașini și un autobuz, implicate

Publicat

captura ecran 573 e1770036644139 1024x478.png






Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în Piața Cipariu din municipiul Cluj-Napoca, unde pompierii din cadrul Detașamentului 1 intervin în aceste momente.

Potrivit ISU Cluj în eveniment au fost implicate două autoturisme și un autobuz.

Echipajele operative au identificat o femeie aflată în interiorul unuia dintre autoturisme, care a fost extrasă în siguranță, în mod preventiv, pentru a...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe