Connect with us

ACTUALITATE

Peste 4 milioane de buletine de vot, trimise în străinătate pentru alegerile de duminică

Publicat

vot

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat luni expedierea materialelor necesare votării către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, în vederea asigurării bunei desfăşurări a procesului de vot în străinătate, la alegerile europarlamentare şi referendumul naţional din 26 mai.

Pentru cele 441 de secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe a trimis 4.000.500 de buletine de vot, atât pentru alegerile europarlamentare, cât şi pentru referendumul naţional, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de MAE.

Au fost distribuite câte 1.333.500 de buletine de vot pentru alegerea candidaţilor României în Parlamentul European, pentru întrebarea nr. 1 de la referendumul naţional, respectiv pentru întrebarea nr. 2 de la referendumul naţional. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe a expediat 1.301.230 de timbre autocolante şi 2.147 de ştampile cu menţiunea "VOTAT".

"Menţionăm că este cel mai mare număr de buletine de vot distribuite secţiilor de votare din străinătate la un proces electoral, Ministerul Afacerilor Externe asigurându-se că vor fi îndeplinite toate condiţiile pentru ca votul la scrutinele din 26 mai 2019 să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezenţa la vot la procesele electorale anterioare şi distribuţia teritorială a comunităţilor româneşti, precum şi de estimările privind intenţia participării la vot realizate pe baza informaţiilor transmise şi a intenţiilor exprimate de cetăţenii români în cadrul consultărilor pe care misiunile diplomatice ale României le-au organizat cu comunităţile româneşti din străinătate", precizează sursa citată.

Lista secţiilor de votare organizate în străinătate şi adresele acestora pot fi consultate pe pagina de internet a MAE.

Duminica viitoare, odată cu alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European va avea loc şi referendumul naţional convocat de preşedintele Klaus Iohannis.

La referendumul naţional se va vota în aceleaşi secţii organizate pentru alegerile europarlamentare. Alegătorii pot opta să îşi exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

VIDEO: Hramul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare, prilej de rugăciune și bucurie pentru credincioșii din Botoșani

Publicat

video: hramul sfântului cuvios antonie cel mare, prilej de rugăciune

Publicitate

Zeci de credincioși au umplut, vineri seară, până la refuz, bisericuța din cartierul Rotunda, adunați în duh de rugăciune și evlavie pentru a-l cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare, ocrotitorul spiritual al parohiei. Atmosfera de sărbătoare a marcat începutul hramului unuia dintre cei mai mari asceți ai creștinătății.

Slujba Vecerniei cu Litie a fost oficiată de un sobor impresionant de preoți din municipiul Botoșani, în frunte cu...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Copiii din clasele primare au celebrat Ziua Culturii Naționale la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani

Publicat

foto&video: copiii din clasele primare au celebrat ziua culturii naționale

Publicitate

Ziua Culturii Naționale a fost marcată la Botoșani printr-o amplă suită de manifestări culturale desfășurate în perioada 12–16 ianuarie 2026, la toate secțiile și filialele Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”. Programul a reunit expoziții de carte, lucrări plastice, exponate documentare, dar și momente artistice emoționante, susținute de elevi din mai multe instituții de învățământ din municipiu și din județ.

Un punct de atracție...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Autostrăzile Iași-Ungheni și Suceava-Siret trebuie să fie finalizate până în 2030, a dat asigurări premierul Ilie Bolojan

Publicat

câţi km de autostradă şi drum expres vom avea în

Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, la Iași, că finanțarea pentru cele două capete de autostradă din Moldova – Iași-Ungheni și Suceava-Siret, a fost aprobată de Comisia Europeană, proiectele fiind considerate esențiale pentru conectivitatea regiunii și pentru componenta de apărare.

‘În primul rând, vom discuta despre cum punem în practică cel mai important proiect de conectivitate în Moldova, cele două capete de autostradă înspre...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Primarul Botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor cu handicap, pentru a putea plăti impozitele

Publicat

primarul botoșaniului ia în calcul acordarea de sprijin financiar persoanelor

Publicitate

Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei (PSD), ia în calcul acordarea unor ajutoare financiare pentru persoanele cu handicap, astfel încât acestea să își poată achita taxele și impozitele locale pentru anul în curs.

El a declarat, pentru AGERPRES, că măsura ar putea fi adoptată după aprobarea bugetului local, ca urmare a faptului că, începând din acest an, persoanele cu dizabilități nu mai sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe