EVENIMENT
Peste 40% dintre cazurile de COVID de săptămâna trecută, înregistrate în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Braşov, Constanţa şi Maramureş
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a comunicat miercuri că în perioada 8 - 14 ianuarie, 40,5% dintre cazurile de COVID-19 au fost înregistrate în București și în județele Cluj, Brașov, Constanța și Maramureș.
În această perioadă, au fost înregistrate 2.206 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 şi au fost raportate 27 de decese la pacienţi cu COVID-19.
Potrivit INSP, 47,8% dintre decese s-au înregistrat în Maramureş, Bihor, Călăraşi, Iaşi şi Bucureşti.
60% dintre decese au fost la persoane nevaccinate anti-COVID, relevă raportul săptămânal de supraveghere.
De la începutul pandemiei şi până în prezent, 86,6% dintre decese s-au înregistrat la persoane peste 60 ani, iar 54,7% la bărbaţi. Dintre persoanele care au murit, 93,8% aveau cel puţin o comorbiditate asociată. Agerpres
Alerte de cod ROȘU și Portocaliu de vânt în județul Alba, emisă de meteorologi duminică dimineață. Rafalele vor ajunge la 120 de kilometri la oră, în zona înaltă.
Alertă cod roșu pentru zona de munte de peste 1800 de metri.
Alerta vizează vânt puternic cu viteza la rafală de peste 120 km/h, care viscolește și troienește zăpada deja depusă și care va determina scăderea vizibilității aproape de zero.
Alerta este valabilă de la 28.12, 11:00 pâna la 28.12, 17:00,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
24 de ore de Cod Roșu de viscol la munte: ANM a emis, duminică, mai multe alerte meteo. Cea mai gravă este o avertizare Cod roșu de viscol, valabilă dimp de 24 de ore, de duminică dimineață până luni dimineață, în Carpații Meridionali și de Curbură.
În intervalul menționat în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor fi ninsori însoțite de vânt foarte puternic.
Potrivit ANM, vântul va sufla cu rafale de peste 120 km/h. Va determina...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Super - gripa care circulă în România: Care sunt simptomele tulpinei gripale A(H3N2), subclada K și cum se tratează
Super - gripa care circulă în România: Tulpina gripală A(H3N2), subclada K, aduce simptome mai acute și un număr mare de infecții.
România este afectată în sezonul gripal 2025-2026 de tulpina gripală A(H3N2), subclada K, numită popular „super-gripă”.
Este o tulpină mai agresivă, de unde și porecla "super-gripă", provocând simptome mai severe.
Această tulpină, dominantă la nivel european, a preluat rapid controlul și la noi, fiind responsabilă pentru cazurile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Val de dizolvări de firme la Cluj. Aproape 3.000 de companii au fost închise în primele 11 luni din anul 2025
Județul Cluj se află în topul național al dizolvărilor de firme, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).
În primele 11 luni din 2025, aproape 3.000 de companii clujene și-au încetat activitatea, într-un context economic dificil, marcat de creșteri semnificative ale închiderilor de afaceri la nivel național.
