EVENIMENT
Peste 400 de operatori economici verificaţi inopinat în prima jumătate a lunii ianuarie
În perioada 2-14 ianuarie, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene și București-Ilfov au efectuat acțiuni de control neanunțate la 414 operatori economici din domeniile comerțului, turismului și alimentației publice. Ca rezultat al acestor verificări, 14 obiective au fost închise.
„Pe timpul verificărilor, personalul specializat a constatat 2.133 neconformităţi pe linia securităţii la incendiu, sancţionate cu 1.423 de avertismente şi 544 de amenzi, în cuantum de 7.416.802 lei.
De asemenea, controalele desfăşurate au relevat faptul că 174 dintre obiective funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu”, informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, marţi, AGERPRES.
În prima jumătate a lunii ianuarie a crescut cu aproape 10% numărul solicitărilor pentru emiterea avizelor şi autorizaţiilor de către inspectorii IGSU.
„Misiunile derulate de colegii noştri au vizat şi obiectivele cu aglomerări de persoane, iar scopul principal urmărit a fost verificarea respectării numărului maxim de utilizatori, a accesibilităţii căilor de evacuare, respectiv a echipării construcţiilor cu instalaţii de protecţie împotriva incendiilor”, arată sursa citată. Agerpres
Un accident rutier a avut loc duminică, 7 decembrie, în jurul orei 9.20, pe DN 1 la ieșirea din Aiud spre Teiuș.
Din primele informații în accidentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Potrivit ISU Alba, din informațiile primite prin 112, în autoturism ar fi o persoană încarcerată între fiarele mașinii.
La fața locului intervin pompierii din Aiud cu o autospecială de stingere și un echipaj de prim ajutor.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Țeapă pe OLX: A comandat și plătit un PlayStation, dar a primit un sac de pământ. Dosar închis la Judecătoria Alba Iulia
Un dosar care a avut ca obiect o țeapă pe OLX a fost închis de autoritățile din Alba Iulia după mai bine de patru ani. Mai exact în data de 2 decembrie 2025, magistrații Judecătoriei Alba Iulia au confirmat renunțarea la urmărirea penală, renunțare cerută de procurori.
Din câte se pare o persoană din Alba Iulia a fost victima unei țepe pe internet, mai exact pe OLX. Deși fapta s-a produs în 2021, dosarul a fost închis tocmai la sfârșit de 2025, în data de 2 decembrie.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO: Ansamblul folcloric ”Valea Târnavelor” a câștigat finală emisiunii The Ticket 2025 și premiul de 100.000 de euro
Copiii de la ansamblul folcloric „Valea Târnavelor” au câștigat sâmbătă, 6 decembrie finala emisiunii The Ticket 2025, de pe Antena1.
Publicul de acasă a decis câștigătorul emisiunii, dar și premiul de 100.000 de euro. A fost un moment emoțonant dar și plin de suspans la finalul emisiunii când prezentatorii au anunțat câștigătorii.
Cei 48 de tineri dansatori au oferit la pe scena emisiunii de la Antena 1 momente de dans extraordinare care au câștigat votul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Cu peste 150 de companii care operează în China, dar cu o utilizare în lumea reală încă limitată, sectorul roboţilor umanoizi futurişti se confruntă cu riscul de apariţie a unei bule, a avertizat o reprezentantă a guvernului chinez, citată vineri de agenţia Xinhua.
Sectorul roboticii, în plină expansiune în China
‘Subiectele legate de ‘viteză şi bule’ au fost întotdeauna chestiuni…
Citește mai mult pe Cluj24.ro



