EVENIMENT
Peste 5.505 de amenzi aplicate în ultimele 24 de ore, pentru nerespectarea măsurilor sanitare. Valoarea totală, peste 850.000 de lei
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele 24 de ore, 5.505 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 851.845 de lei, ca urmare a încălcării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, informează, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost constatate, vineri, nouă infracţiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod penal.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.416 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 897 la linia TELVERDE (0800.800.358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu 4 iulie, o linie TELVERDE (0800.800.165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. Apelurile sunt preluate de un dispecerat în sistem integrat şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
Totodată, GCS transmite să se ia în considerare doar informaţiile verificate prin sursele oficiale şi să se apeleze pentru recomandări şi alte informaţii la linia TELVERDE - 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgenţă, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetăţenilor, valabilă pentru apelurile naţionale, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 - 20,00. Agerpres
EVENIMENT
Mesaje de Anul Nou 2026: Cele mai haioase SMS-uri și mesaje pe WhatsApp de ”La mulți ani” pentru mămici, tătici și bunici
Mesaje de anul nou 2026, pentru bunicii mai glumeți. Cele mai haioase mesaje pe care le puteți trimite bunicilori pe WhatsApp sau SMS de Revelion 2026.
Anul 2026 bate la ușă, iar bunicii sunt printre cele mai importante persoane pe care le mai avem în viață, parte dintre noi. Drept urmare, trebuie le se trimitem minim un mesaj de La mulți Ani, fie prin SMS, fie prin WhatsApp.
Citește și MESAJE DE ANUL NOU 2026: SUTE de URĂRI de ANUL NOU, SMS cu FELICITĂRI. MESAJE frumoase de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Programul de funcționare și de plată a taxelor și impozilor locale de sărbători la Primăria Cluj-Napoca
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă că luni, 12 ianuarie 2026 se vor deschide ghişeele de relații cu publicul pentru încasarea impozitelor/taxelor locale, ratelor, chiriilor, operare documente și eliberare certificate de atestare fiscală. Tot de la această dată se vor realiza operări în baza de date și se vor emite certificate de atestare fiscală.
Primăria Cluj-Napoca le recomandă cetățenilor să...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
U-BT Cluj-Napoca a învins dramatic echipa poloneză Slask Wroclaw, cu scorul de 94-92 (22-17, 27-34, 21-23, 24-18), marţi seara, în BTarena, în Grupa A a competiţiei de baschet masculin EuroCup.
Victorie în ultimele secunde
Meciul a fost echilibrat în cea mai mare parte a timpului, dar pe final Slask a condus de câteva ori la şase puncte (77-71 şi 83-77), înainte ca ”U” să revină şi să egaleze, 90-90....
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când pică PAȘTELE Ortodox și Catolic în 2026. Situația frecvent întâlnită în calendarul creștin
Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, marcând Învierea lui Iisus Hristos. Deși semnificația este aceeași pentru toți creștinii, data la care este sărbătorit Paștele diferă adesea între Biserica Ortodoxă și cea Catolică. Anul 2026 este un astfel de exemplu.
Când pică Paștele în 2026
În Calendarul Ortodox 2026, Paștele catolic va fi sărbătorit pe 5 aprilie, iar Paștele ortodox pe 12 aprilie, din cauza diferențelor de calendar și de metodă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
