EVENIMENT
VIDEO: Peste 50 de ghivece cu canabis, descoperite într-o locuinţă din Slatina

O plantaţie indoor de cannabis, cu 59 de ghivece cu plante, a fost descoperită, joi, într-o locuinţă din municipiul Slatina, la o percheziţie efectuată de poliţişti sub coordonarea procurorilor DIICOT.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Alexandra Dicu, percheziţia a avut loc la locuinţa unui tânăr bănuit de trafic şi consum de droguri. Au fost descoperite şi indisponibilizate o plantaţie indoor de cannabis cu 63 de plante în 59 de ghivece, precum şi o instalaţie completă pentru însămânţarea şi creşterea plantelor.
Începând din 2018, bărbatul bănuit de trafic şi consum de droguri ar fi vândut aproape un kilogram de cannabis unor persoane din Slatina.
În urma percheziţiilor, patru persoane au fost conduse la audieri la sediul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Olt. La acţiune au participat şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Olt.
În cauză se efectuează cercetări pentru trafic şi consum ilicit de droguri de risc.
Anul acesta poliţiştii au descoperit o plantaţie de cannabis indoor şi la o locuinţă din Caracal. AGERPRES
EVENIMENT
A început Hanuka 2025. Ce semnificații are Sărbătoarea luminilor și tradiții din comunitate
Hanuka 2025: duminică, 14 decembrie, a început Hanuka, o sărbătoare a comunității evreiești, numită și Sărbătoarea Luminilor. Aceasta durează opt zile.
În fiecare seară de Hanuka, se aprinde o lumânare. Lumânările se pun într-un sfeşnic – sau lampă – specială, numită hanuchia.
Sărbătoarea este încărcată de semnificații pentru comunitatea evreilor.
Hanuka 2025: semnificații
De Hanuka se reamintește victoria de acum aproximativ 2.000 de ani a macabeilor asupra…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Surpriză în imobiliare. Un alt oraș din România a detronat Clujul și Capitala în topul scumpirilor.
Prețul mediu cerut de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în România în ultimul an cu 14%. Printre marile orașe din țară, cea mai mare creștere a fost de 21%.
În România, prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru apartamentele scoase la vânzare a crescut în ultimul an cu 14%, potrivit indicelui Imobiliare.ro, citat…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
De ce unele persoane se trezesc cu câteva minute înainte de a suna alarma. Explicațiile cercetătorilor
Unele persoane obișnuiesc să se trezească cu câteva minute înainte de a suna alarma, fără a fi un factor extern care să le influențeze. Corpul știe cumva că este ora la care persoana trebuie să se trezească. Cercetătorii au oferit explicații.
Aceștia susțin că este datorită ceasului biologic, un sistem de sincronizare internă foarte precis, care reglează momentul în care adormi și te trezești.
Potrivit Science Alert, în adâncul creierului se află un mic grup de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Eveniment caritabil la Wonderland Resort pentru susținerea unui copil din Cluj aflat în luptă cu o boală rară și cancer
Pe 21 decembrie 2025, începând cu ora 15:00, Wonderland Resort Cluj-Napoca găzduiește evenimentul „Femei care poartă LUMINĂ”, o întâlnire dedicată femeilor din județul Cluj și din întreaga regiune, care îmbină dezvoltarea personală, sprijinul emoțional și solidaritatea comunitară, cu o cauză caritabilă profundă.
Participarea este gratuită, iar contribuția financiară este opțională, sub formă de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




