Connect with us

EVENIMENT

Peste 500 de intervenții ale salvamontiștilor, de la începutul sezonului de schi, în Poiana Brașov

Publicat

sursa foto: Facebook/ Salvamont Poiana Brasov

Salvamontiştii din Poiana Braşov au intervenit de la începutul sezonului de schi în peste 500 cazuri, reprezentând 518 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau au trebuit să fie evacuate.

Doar vineri, 19 martie 2021, salvamintiștii au intervenit la 12 cazuri. Conform Serviciului Public Local Salvamont Braşov, în cele 12 cazuri a fost vorba despre persoane care s-au accidentat sau s-au rătăcit în timp ce practicau sporturile de iarnă pe pârtiile din Poiana Braşov şi Masivul Postăvaru.

Pentru două dintre aceste persoane a fost nevoie şi de intervenţia echipajelor SMURD, care le-au transportat către unităţi spitaliceşti.

"Vorbim şi despre cazul unui snowboarder, care a avut nevoie de ajutor, după ce a părăsit pârtiile amenajate şi s-a rătăcit pe Valea Vanga. Acesta a fost găsit de către salvamontişti, care îl vor coborî spre Cheişoara şi apoi în Râşnov", a precizat Salvamont Braşov. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

VIDEO FOTO. Rețea de trafic de droguri, destructurată la Cluj. Stupefiantele erau destinate elevilor și tinerilor

Publicat

droguri 3.jpeg






Trei tineri, doi bărbați și o femeie cu vârste între 22 și 25 de ani, sunt cercetați pentru trafic de droguri de risc, după o amplă acțiune desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj-Napoca și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj. Ancheta vizează două dosare penale distincte, în care oamenii legii au documentat activități de comercializare și distribuție de...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Peste 31.000 de locuri de muncă, vacante la nivel național. Cele mai multe sunt pentru persoane fără studii

Publicat

semnele care arată că ar trebui să îți schimbi locul

Peste 31.000 de locuri de muncă sunt declarate vacante la nivel național în această perioadă de agenții economici.

Aproximativ 19.000 sunt destinate celor fără studii sau cu studii primare ori gimnaziale, în principal pentru muncitori necalificați la demolarea clădirilor, curieri sau ajutor de bucătar.

Datele provin dintr-o invormare a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, citată de Rador.

Pentru cei cu studii superioare, angajatorii au declarat vacante aproape...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO: Frauda romantică, una dintre metodele folosite de atacatorii cibernetici. Avertisment DNSC

Publicat

atenționare anaf: emailuri false trimise în numele fiscului.hackerii încearcă să

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra fraudelor romantice, o metodă prin care atacatorii cibernetici încearcă să păcălească victimele.

„În mediul digital, încrederea poate fi ușor exploatată. Atacatorii creează profiluri false, construiesc o relație aparent autentică și, în timp, cer bani „pentru o urgență”, „o problemă medicală” sau „bilete de avion” care nu există.

Totul pornește de la o poveste emoționantă și se...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noapte de coșmar în Turda. Bărbat arestat după ce și-ar fi sechestrat și bătut partenera. A fost ajutat de soacră

Publicat

violenta bataie pixabay 1.jpg






Un caz grav de violență domestică investigat de procurorii din Turda a dus la arestarea preventivă a unui bărbat și plasarea sub control judiciar a unei femei, după un incident care ar fi avut loc la finalul lunii ianuarie într-o locuință din municipiu.

Potrivit informațiilor transmise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, la data de 3 februarie 2026 procurorul de caz a formulat propunere de arestare...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe