Connect with us

ECONOMIE

Peste 520.000 de imobile înregistrate gratuit pentru cetățeni în primele cinci luni ale anului 2023

Publicat

blocuri apartamente 2 e1544779997280.jpg
Arhivă foto

În primele cinci luni ale anului 2023, peste 520.000 de imobile au fost înregistrate gratuit pentru cetățeni.

„În total, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a finalizat înregistrarea proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară în 192 de localităţi şi în 22.076 de sectoare cadastrale”, informează un comunicat al ANCPI transmis, vineri, AGERPRES.

ANCPI, instituţie publică în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), realizează lucrări de înregistrare sistematică a proprietăţilor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, gratuit pentru cetăţeni, în 2.408 unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din totalul de 3.181.

Suprafaţa în lucru pentru care urmează să fie deschise noi cărţi funciare este de aproximativ şapte milioane de hectare.

Finanţarea este asigurată din veniturile proprii ale ANCPI, prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) şi din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020.

Dintre cele 192 de localităţi în care au fost finalizate lucrările de înregistrare sistematică a proprietăţilor, 73 au beneficiat de fonduri europene prin Proiectul major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, finanţat prin POR.

Peste 520.000 de imobile înregistrate gratuit pentru cetățeni în primele cinci luni ale anului 2023. Lucrările vor fi realizate cu fonduri europene

„În prezent, se desfăşoară lucrări de cadastru sistematic, la nivelul întregii localităţi, cu finanţare europeană, în 484 de comune.

În luna mai, ANCPI a iniţiat o procedură de licitaţie deschisă pentru achiziţionarea serviciilor de înregistrare sistematică a imobilelor din 92 de unităţi administrativ-teritoriale (UAT), din 26 de judeţe.

Lucrările vor fi realizate cu fonduri europene”, arată sursa citată.

Din totalul de 9,54 de milioane de hectare de terenuri agricole care fac obiectul subvenţiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară 7,04 milioane de hectare (74%).

Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF) are drept scop înregistrarea, gratuită pentru cetăţeni, a tuturor imobilelor (terenuri şi clădiri) din România în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară.

Peste 520.000 de imobile înregistrate gratuit pentru cetățeni în primele cinci luni ale anului 2023. Despre ce proiecteste vorba

Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI, din fonduri europene şi din bugetul local al primăriilor.

ANCPI este beneficiarul Proiectului major „Creşterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăţilor în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020.

Proiectul completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României.

Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană şi 46.933.673 – cofinanţare de la bugetul de stat. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut cu 13,2% în 2023

Publicat

Arhivă foto

Potrivit anunțului făcut vineri de către Institutul Național de Statistică, cifra de afaceri din serviciile de piață, în principal destinate întreprinderilor, a înregistrat anul trecut o creștere nominală de 13,2%, comparativ cu anul 2022.

Avansul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a fost generat de creşterile înregistrate în alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+17,6%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+16,3%), activităţile de transporturi (+9,1%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+4,8%) şi activităţile de comunicaţii (+4,2%).

În luna decembrie 2023, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut ca serie brută cu 5%, în termeni nominali, faţă de luna noiembrie 2023, datorită creşterii cifrei de afaceri din activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+12,8%), alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+11,2%) şi din activităţile de comunicaţii (+3%).

Scăderi au fost înregistrate în activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (-9,7%) şi activităţile de transporturi (-6%).

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna decembrie 2023, comparativ cu luna precedentă, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,6%.

Potrivit datelor INS, în decembrie 2023, comparativ cu decembrie 2022, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor, serie brută, a crescut, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 13,5%, datorită creşterii cifrei de afaceri din alte servicii furnizate în principal întreprinderilor (+18,1%), activităţile de servicii informatice şi în tehnologia informaţiei (+17,6%), activităţile de transporturi (+8,9%), activităţile de producţie cinematografică, video, programe de televiziune; difuzare şi transmitere de programe (+2,1%) şi din activităţile de comunicaţii (+0,4%).

Pe serie ajustată, în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a crescut pe ansamblu în luna decembrie 2023, comparativ cu luna decembrie 2022, în termeni nominali, cu 14,5%. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

România a avut cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei din UE în luna ianuarie

Publicat

1698564091 bani lei pixabay e1663503847879.jpg
sursa foto: pixabay.com

Conform datelor publicate joi de Eurostat, rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a înregistrat o scădere în luna ianuarie, ajungând la 3,1%, față de 3,4% în decembrie.

Totuși, în România, rata anuală a inflației a fost de două ori mai mare decât media din blocul comunitar și a înregistrat o creștere față de luna decembrie a anului trecut.

În prima lună a acestui an, ţările membre UE cu cele mai ridicate rate ale inflaţiei au fost România (7,3%), Estonia (5%) şi Croaţia (4,8%). La polul opus, ţările membre UE cu cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei au fost Danemarca şi Italia (ambele cu 0,9%),urmate de Letonia, Lituania şi Finlanda (toate cu o inflaţie de 1,1%).

Comparativ cu luna decembrie 2023, rata anuală a inflaţiei a scăzut în 15 state membre, a rămas stabilă într-o singură ţară şi a crescut în 11 state, inclusiv în România de la 7%, până la 7,3%.

În zona euro, rata anuală a inflaţiei a scăzut de la 2,9% în luna decembrie, până la 2,8% în luna ianuarie.

De asemenea, Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut până la 3,6%, de la 3,9% în decembrie.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%

Un alt indicator care, pe lângă preţurile la energie şi alimente, exclude şi preţurile la ţigări şi alcool, a crescut până la 3,3%, de la 3,4% în luna decembrie.

Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de către BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

În cazul României, Institutul Naţional de Statistică (INS) a informat anterior că rata anuală a inflaţiei a urcat în luna ianuarie 2024 la 7,41%, de la 6,61% în decembrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,64%, cele nealimentare cu 7,36%, iar serviciile cu 10,91%.

Cu toate acestea, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere, la 4,7%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4,8% în noiembrie, şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025. Agerpres

Citește mai departe

ACTUALITATE

România, printre statele UE cu o pondere ridicată a surselor de energie regenerabilă, în 2022. Date Eurostat

Publicat

energie
Arhivă foto

Conform datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), sursele de energie regenerabilă au reprezentat 41,2% din consumul brut de electricitate în UE în 2022. Aceasta reprezintă o creștere cu 3,4 puncte procentuale față de anul 2021 (37,8%).

Producția din surse regenerabile este mult înaintea altor surse de generare a electricității, cum ar fi energia nucleară (sub 22%), gazele (sub 20%) sau cărbunele (sub 17%).

În 2022, cea mai mare parte a consumului de electricitate în Suedia provenea din surse regenerabile (83,3%), în special energie hidroelectrică şi energie eoliană, urmată de Danemarca (77,2%), cel mai mult energie eoliană, şi Austria (74,7%), în special energie hidroelectrică. Ponderi ridicate sunt şi în Portugalia (61%), Croaţia (55,5%), Letonia (53,3%), Spania (50,9%), Finlanda (47,92%), Germania (47,63%) şi România (43,72%).

La polul opus, cea mai redusă pondere a electricităţii din surse regenerabile era în Malta (10,1%), Ungaria (15,3%), Cehia (15,5%) şi Luxemburg (15,9%).

În total, sursele de energie regenerabilă au crescut cu 5,7% din 2021 în 2022.

Energia eoliană şi cea hidroelectrică au fost responsabile pentru mai mult de două treimi din electricitatea totală generată din surse de energie regenerabilă (37,5% şi, respectiv 29,9%).

Restul de o treime din electricitate a venit de la energia solară (18,2%), biocombustibili solizi (6,9%) şi alte surse de energie regenerabilă (7,5%).

Sursa cu cel mai rapid ritm de creştere este energia solară: în 2008 reprezenta doar 1% din electricitatea consumată în UE. Agerpres

Citește mai departe

ECONOMIE

Comisia Europeană a aprobat ajutoare de peste 37 milioane euro pentru producătorii de tomate şi usturoi din România

Publicat

comisia europeana
Arhivă foto

Comisia Europeană a aprobat miercuri o schemă de ajutoare în valoare de 37,6 milioane de euro (187 milioane de lei) notificată de către România.

Această schemă este destinată sprijinirii producătorilor de tomate și usturoi, având în vedere contextul conflictului dintre Rusia și Ucraina, conform unui comunicat al Executivului comunitar.

Schema a fost aprobată în temeiul cadrului temporar de criză pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 23 martie 2022 şi modificat ulterior la 20 iulie 2022 şi la 28 octombrie 2022.

În cadrul schemei, ajutorul va fi acordat sub formă de granturi directe.

Măsura va fi deschisă producătorilor de tomate în spaţii protejate, precum sere, precum şi producătorilor de usturoi, care sunt în pericol să îşi piardă lichiditatea financiară din cauza dificultăţilor de pe piaţa agricolă provocate de invazia rusească din Ucraina.

Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024.

Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107, alineatul (3) litera (b) din TFUE şi cu condiţiile prevăzute în cadrul temporar.

Pe această bază, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Agerpres

Citește mai departe