Connect with us

ACTUALITATE

Peste 6.600 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în 2023

Publicat

Anul trecut, numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență a fost de 6.650, înregistrând o creștere cu doar 0,02% față de anul 2022, când au fost consemnate 6.649 de cazuri de insolvență, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele mai multe firme şi PFA intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 1.289, număr în creştere cu 11,8% faţă de perioada ianuarie-decembrie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 599 insolvenţe (plus 9,91%), Cluj - 391 (minus 18,03%), Timiş - 327 (plus 16,79%) şi Constanţa - 310 (plus 25%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au consemnat în judeţele Covasna - 21 (minus 27,59%), Harghita - 32 (plus 10,34%), Mehedinţi - 37 (minus 21,28%) şi Botoşani - 38 (plus 46,15%).

Numai în luna decembrie 2023 au fost consemnate 569 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti, respectiv 102.

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 1.781 (minus 2,46% comparativ cu perioada ianuarie-decembrie 2022), construcţii - 1.322 (plus 2,96%) şi în industria prelucrătoare - 795 (minus 6,25%). Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Viscolul a pus județul Botoșani pe jar: Ambulanță blocată, mașini înzăpezite și intervenții în lanț ale pompierilor

Publicat

viscolul a pus județul botoșani pe jar: ambulanță blocată, mașini

Publicitate

De la intrarea în vigoare a atenționării meteorologice de tip Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic, pompierii și echipajele de intervenție din județul Botoșani au fost solicitați în mai multe situații critice, generate de condițiile meteo severe.

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani, la Dispeceratul Integrat ISU – SAJ Botoșani au fost înregistrate șapte apeluri de urgență prin 112....

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cod Galben de viscol la Botoșani: Instituțiile de urgență, mobilizate. Școli suspendate și drumuri monitorizate permanent

Publicat

cod galben de viscol la botoșani: instituțiile de urgență, mobilizate.

Publicitate

Județul Botoșani se află în stare de alertă, în contextul avertizării meteorologice de tip Cod Galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Toate instituțiile cu atribuții în gestionarea situațiilor de urgență sunt mobilizate și pregătite să intervină pentru protejarea populației și a bunurilor, au transmis autoritățile județene.

Prefectul județului Botoșani, Raluca Ștefania Curelariu, a convocat, joi seară, o ședință extraordinară...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Ajutorul de 50 de lei pentru energie ar putea fi scăzut direct din factură. Guvernul vrea să elimine înscrierea pe platformă

Publicat

ins: energia electrică și energia termincă domină topul scumpirilor din

Publicitate

Consumatorii vulnerabili declarați eligibili pentru sprijinul de 50 de lei acordat de stat ar putea beneficia de această reducere direct pe factură, fără a mai fi obligați să se înscrie pe platforma online sau să ridice carduri fizice. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Bogdan Ivan, joi, la finalul ședinței Comandamentului energetic național, relatează mediafax.ro.

Oficialul a explicat că autoritățile lucrează împreună cu operatorii de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Amenzi drastice pentru munca la negru: Până la 40.000 de lei pentru fiecare angajat fără contract. Ce prevede noua lege

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

Angajatorii care folosesc muncă nedeclarată riscă sancțiuni mult mai dure, în urma modificărilor aduse Codului Muncii prin Legea nr. 239/2025. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României la data de 15 decembrie 2025 și se aplică începând cu 18 decembrie 2025, aducând schimbări semnificative în domeniul relațiilor de muncă.

Potrivit noilor prevederi, primirea la muncă a uneia sau mai multor persoane fără încheierea unui...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe