Connect with us

ACTUALITATE

Peste 60.000 de ucraineni s-au întors în țară să lupte

Publicat

ucraina razboi
Arhivă foto

Peste 60.000 de ucraineni s-au întors până în acest moment în țară să lupte contra rușilor, a anunțat sâmbătă ministrul ucrainean al Apărării.

Ministrul Apărării Oleksii Reznikov a anunțat sâmbătă pe Twitter că 66.224 de oameni s-au întors în Ucraina să lupte împotriva rușilor.

„Atât de mulți oameni s-au întors din străinătate în acest moment pentru a-și apăra Țara de hoardă. Acestea sunt încă 12 brigăzi combatante și motivate! Ucraineni, noi suntem invincibili”, a scris Oleksii Reznikov pe rețeaua de socializare.

Pe de altă parte, un oficial american a declarat pentru CNN că Rusia plănuiește să desfășoare până la 1.000 de mercenari în plus în viitorul apropiat în Ucraina.

Forțele de mercenari vor ajuta unitățile care au intrat în impas, a declarat oficialul. Acesta a adăugat că SUA consideră că mercenarii aflați deja în Ucraina „au avut performanțe slabe atunci când s-au confruntat cu o rezistență mai puternică decât se așteptau din partea ucrainenilor” și că până la 200 de astfel de mercenari au fost deja uciși în război de la sfârșitul lunii februarie.

(sursa: Mediafax)

Citește Romania24.ro pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Trei mandate de percheziție domiciliară puse în aplicare de polițiștii de la Darabani

Publicat

percheziții la nicșeni. ce au căutat oamenii legii

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară în localitatea Darabani, la persoane bănuite de comiterea infracțiunii de prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, precum și folosirea de articole pirotehnice din categoriile F2, F3,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

MOMENTUL DE CULTURĂ. CU GEORGICĂ MANOLE (417)

Publicat

momentul de culturĂ. cu georgicĂ manole (417)

Publicitate

O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist

PLUGUŞORUL UNUI PARLAMENTAR

PENTRU EPIGRAMIŞTI

Aho, fraţi parlamentari,

Vă îndemn ca să fiţi tari,

Ţipaţi în lavalieră,

Publicitate

Gura, o mitralieră,

Fiţi mai duri, mai tupeişti,

Trageţi în epigramişti!

Daţi-le cu biciul, măi,

Şi în cap cu zurgălăi…

  Hăi, Hăi!

Se cred că...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Cum se spune „La Mulți Ani 2026” și „An Nou Fericit” în peste 50 de limbi. Urările care unesc lumea la intrarea în 2026

Publicat

cum se spune „la mulți ani 2026” și „an nou

Publicitate

Trecerea în noul an este însoţită de urări, mesaje și felicitări de anul nou 2026, în toate colţurile lumii. Noaptea de Anul Nou este momentul în care fiecare dintre noi ne facem planuri pentru următoarea perioadă şi ne împărtăşim speranțele cu cei dragi, relatează alba24.ro.

La miezul nopții dintre ani, lumea vorbește aceeași limbă: speranța. Indiferent de fus orar, cultură sau continent, trecerea în 2026 este marcată de același...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, reținut pentru tâlhărie calificată

Publicat

tânăr de 19 ani, din municipiul botoșani, reținut pentru tâlhărie

Publicitate

Marți, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pe numele unui tânăr, de 19 ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

 

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, la data de 26 decembrie 2025, acesta ar fi sustras 50 de euro, prin acte de violență, de la persoana vătămată, un tânăr, de 21 de ani, din aceeași localitate.

 

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe