EVENIMENT
Peste 7.000 de amenzi în valoare de 2,2 milioane lei, aplicate de poliţiştii din Galați, de la începutul anului
Aproximativ 7.100 de sancţiuni contravenţionale, în sumă totală de peste 2,2 milioane lei, au fost aplicate de poliţiştii locali, de la începutul anului, se arată într-o informare transmisă, vineri, de Poliţia Locală Galaţi.
Potrivit sursei citate, în perioada analizată a crescut numărul sancţiunilor contravenţionale cu aproximativ 10%, precum şi cuantumul amenzilor cu peste 50%, faţă de perioada similară a anului trecut. De asemenea, a crescut şi numărul infracţiunilor constatate în flagrant cu 25%, cele mai frecvente fiind furturile, portul de cuţit şi posesia/consumul de substanţe interzise.
Cele mai multe sancţiuni contravenţionale, 4.963, au fost aplicate pe componenta de ordine publică, valoarea acestora depăşind suma de 1.400.000 lei.
La Poliţia Locală Galaţi au fost înregistrate 1.088 sesizări telefonice, 126 dintre ele vizând tulburarea liniştii publice. Urmează abaterile pe linie de legislaţie rutieră - garaje sau parcări blocate voluntar în număr de 193 şi parcări neregulamentare în număr de 239.
Baza de date a fost utilizată în 5.889 cazuri, 4.338 pentru verificări persoane şi 1.551 verificări autoturisme. Prin aplicaţia "City App", dispeceratul Poliţiei Locale a fost sesizat într-un număr de 60 cazuri, din care au fost soluţionate 38, iar 22 sunt în curs de soluţionare.
"Pentru următorul interval de timp ne-am propus ca priorităţi să asigurăm ordinea publică cu prilejul Sărbătorilor Pascale, în special în zona lăcaşelor de cult şi a cimitirelor, să menţinem siguranţa rutieră conform competenţelor îndeosebi în domeniul parcărilor neregulamentare şi nu în ultimul rând să sprijinim organele primăriei în toate activităţile ce ţin de salubrizarea şi curăţenia oraşului, asfaltări, amenajări de spaţii civice, zone de agrement, toate în vederea creării unei normalităţi pentru comunitatea gălăţeană", a declarat directorul Poliţiei Locale Galaţi, Petrică Hahui. AGERPRES
EVENIMENT
Vremea de weekend în Alba, 2-4 ianuarie. Ploi, ninsori și temperaturi scăzute, în primul weekend din 2026. Prognoza meteo pe zile
Vremea de weekend în Alba, 2-4 ianuarie. În primul weekend din 2026 se anunță o vreme capricioasă, cu ploaie, burniță, ninsori și temperaturi în scădere.
Temperaturile maxime se vor situa vineri între -2 și 5 grade și apoi vor ajunge duminică la valori cuprinse între -5 și -1 grad Celsius.
La munte, sâmbătă sunt așteptate temperaturi minime de -12 ... -19 grade Celsius, fiind așteptate ninsori.
Vremea de weekend în Alba, 2-4 ianuarie
Vremea de weekend în Alba: Vineri,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un accident de ATV s-a produs joi seara, în jurul orei 18:00, în zona satului Islaz din comuna Arieșeni. Potrivit reprezentanților Salvamont Alba, din primele informații, în urma evenimentul ar fi rezultat două victime.
La fața locului intervine echipa de salvatori montani de la Vârtop.
Intervenție în derulare, revenim cu detalii.
foto: arhivă
...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama a contestat arestarea preventivă, la Curtea de Apel Alba Iulia. Ce spun anchetatorii
Femeia de 38 de ani din Sibiu, acuzată că și-ar fi ucis mama, a contestat decizia arestării preventive la Curtea de Apel Alba Iulia. Instanța va soluționa contestația incuplatei pe data de 8 ianuarie.
Femeia acuzată că și-a ucis mama cu ajutorul unei asistente medicale de la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc din Cisnădie dorea averea de peste un milion de euro, fiind vorba despre mai multe imobile din județul Sibiu, a precizat, pentru Agerpres, procurorul-șef al Secției...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce impozit vor plăti proprietarii care închiriază în regim hotelier, în 2026. Exemplu de calcul
Ce impozit vor plăti proprietarii care închiriază în regim hotelier, în 2026. Veniturile obținute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic vor fi impozitate diferit începând cu acest an. Sumele astfel obținute vor fi asimilate veniturilor din activități independente sau celor din cedarea folosinței bunurilor.
Astfel, potrivit Pachetului 2 de măsuri fiscale, se includ în categoria veniturilor din activități independente, veniturile obținute din prestarea de servicii...
Citește mai mult pe Alba24.ro
